Fructe de pădure - Visuri spulberate

La mijlocul anilor 80, avea să se consume ultima perioadă fastă pentru cinematograful românesc, înainte de 1990: De ce trag clopotele, Mitică?, La capătul liniei, Faleze de nisip, Ochi de urs, Sfîrșitul nopții, Să mori rănit din dragoste de viață, Imposibila iubire, Baloane de curcubeu, Pas în doi,  Adela, Moromeții. O parte din ele au fost fie difuzate cu parcimonie, fie interzise (până la desființarea cenzurii partidului unic). Apărut, în creația lui Alexandru Tatos, la un an după succesul de critică al Secvențelor, Fructe de pădure (1983) poartă semnele universului tematic al regizorului: nevoia de dragoste, dorul de puritate, sensibilitatea celor „umiliți și obidiți”, sacrificiul făcut în numele unui ideal, „iubirea și caricatura ei, iubirea și ofensarea ei, iubirea și ispășirea ei, păcatul din iubire și salvarea prin iubire” (Eva Sârbu).

Ion Fiscuteanu și Mariana Mihuț în Fructe de pădure

Inspirat dintr-un „scenariu tandru, cald, omenesc, proapsăt, dulce și amar, așa cum sunt fructele de pădure”, filmul lui Tatos e „filmul visurilor spulberate, al compromisurilor pe care le facem uneori cu viața, al forței și frumuseții morale, care-ți dau puterea să te ridici, chiar și atunci când pari iremediabil căzut, dar și al răului pe care-l putem face din ușurință și inconștiență, schimbând cursul unui destin” (Alexandru Tatos, Almanah Cinema 1983). În ciuda unor stângăcii și al unor neîmpliniri datorate mai ales dialogurilor (care nu sunt întotdeauna expresive) și interpretării fade a unor neprofesioniști („Ceva nu merge. Parcă nu curge, nu are fluență.” – scria Tatos în Jurnal-ul său), Fructe de pădure surprinde – fără cosmetizări și edulcorări – o anumită tipologie de personaje din mediul suburban pe care le-am mai întâlnit la Tatos (Casa dintre câmpuri), Daneliuc (Vânătoarea de vulpi, Proba de microfon), Iosif Demian (O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu). Aici este, poate, „centrul de greutate” al filmului: în atmosferă. În felul în care surprinde o lume înrobită în datini degenerate și prejudecăți – ca în secvența nunții cu dar („neadevărată”, „din interes”), cu nelipsita probă cu grapa (de verificare a virginității miresei), cu trâmbițarea darurilor etc.

Ion Fiscuteanu și Manuela Boboc în Fructe de pădure

Prin această lume pestriță, Amalia, ca și Anastasia (dintr-un film anterior al regizorului, după un scenariu de același D.R. Popescu), trece duios. Despre interpreta ei, Manuela Boboc, regizorul nota, în Jurnal-ul său, că „nu este frumoasă, nu este cea ideală, dar are niște ochi care-i colorează fața și o fac plăcută. În plus, are curățenia și candoarea pe care o doresc”. O secvență „foarte grea în economia filmului” a fost, pentru Tatos, scena de amor dintre Amalia și Simion (un militar în termen, la arma vânătorii de munte, care o seduce și apoi o abandonează). Alexandru Tatos, Jurnal: „Ce se întâmplă cu Amalia? Firește că ea îl place pe Simion, poate chiar este îndrăgostită de el. Dar puritatea ei, mentalitatea în care trăiește, o face să se ferească de un asemenea gest capital. Și totuși, îi cedează. Apropierea bărbatului care-i place, credința în dragoste o fac să uite de prejudecăți. Un timp, se luptă cu ea însăși, dar la un moment dat – și asta e poate frumos la personaj și îi va fi fatal – se lasă în voia sentimentului. Poate pentru că este o scenă frumoasă – frumoasă chiar prin durere (fizică și sufletească) – dar pentru noi, spectatorii, nu: este un amor chinuit; chinuit și dureros, avem impresia unei vite înjunghiate. Auzim primul strigăt al Amaliei în contactul ei cu viața (al doilea îl vom auzi la naștere), pentru ca treptat, apoi, totul să se topească în resemnare și obișnuință.” 

Fructe de pădure (afiș de Klara Tamas - detaliu)

Fără să fie neapărat un „moment de referință” în cinematografia românească, Fructe de pădure – asemenea altor filme de Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc sau Iosif Demian din acea perioaadă – poartă semnele realismului așa-zis minimalist de după anul 2000, care a scos în lumea largă filmul românesc. Ceea ce nu e puțin deloc.