Pentru o dată, foaia „Adevărul” spune adevărul. Și ce
adevăr! Hieroglife ale adevărului absolut - patru ipostaze ale unei opere
cinematografice nepereche: Călăuza,
Oglinda, Copilăria lui Ivan, Andrei Rubliov.
Filme care îl „storc” pe spectator, îl „obligă” să vină la ele, să-și
depășească limitele și comoditatea, să înțeleagă – dacă vrea, dacă poate – că
citirea lor presupune știința de a trece dincolo de „calul troian” numit
science fiction sau film biografic sau film de război sau film istoric. Dar ce
bucurie îl așteaptă dacă reușește să se învingă! Pentru că filmele lui AndreiTarkovski sunt asemenea cu apa vie care te vindecă de sete. În cazul
spectatorului de cinema, vindecarea se numește eliberare de clișee, de (nevoia
de) „poveste”, de „genurile cinematografice”, de urâciunea pustiirii. După ce
am văzut, întâia oară, Călăuza, am
avut sentimentul că mai mult de atât nu se poate. Exact așa am simțit după
lectura lui Dostoievski. Dar celelalte mari filme, capodoperele
cinematografice, marii regizori? Sunt, fiecare, căutători mai mult sau mai
puțin consecvenți idealurilor cu care au pornit la drum (Tarkovski a rămas
cineast până în pânzele albe), mai mult sau mai puțin interesați să se
„obiectiveze”, mai mult sau mai puțin ideologizanți (ori sentimentaliști) în
„subiectivismul” lor, mai mult sau mai puțin interesați să sculpteze - cu
mijloacele filmului - în timp. Mai mult sau mai puțin conștienți că el,
regizorul, este cel care trebuie să slujească Filmului, Artei, nu invers.
În fiecare luni din luna septembrie, patru filme de Andrei
Tarkovski cu Ziarul „Adevărul”. Șa chioșcurile de ziare, o oază de adevăr
într-un deșert al derizoriului: integrame, reviste de can-can, tabloide, best
seller-uri ș.a.m.d.
 |
| Pe DVD cu ziarul „Adevărul” - septembrie 2015 |
