joi, 17 ianuarie 2013

Cristian Mungiu despre credinţă, Biserică şi importanţa misiunii ei


 Cristian Mungiu (regizor, scenarist, co-producător) şi Valeriu Andriuţă (actor) 
în timpul filmărilor la După dealuri (2012)


Cristian Mungiu despre După dealuri, credinţă, Biserică şi importanţa misiunii ei, într-un interviu pentru Hotnews: „Eu sunt de părere că nu e niciun lucru pe lumea asta care nu trebuie pus la îndoială. Iar filmul ăsta [După dealuri] nu pune la îndoială nici rostul, nici scopul, nici calitatea actului religios în România, ci zice o poveste. Însă filmul ne dă posibilitatea să punem în discuţie nişte lucruri generate de subiectul filmului, să ne întrebăm dacă cu adevărat suntem atât de religioşi pe cât ne pretindem. Românii au senzaţia despre ei că sunt un popor foarte religios. Undeva 80-90% din români consideră că sunt ortodocşi şi practicanţi, dar dacă ieşi astăzi pe stradă în Bucureşti şi te uiţi la cum arată lumea dimprejurul tău te întrebi în ce fel au asimilat ei valorile astea creştine pe care le clamează. Eu cred că suntem foarte la suprafaţa lucrurilor în privinţa asta şi că asta face parte din subiectele generale pe care ar trebui să le dezbatem astăzi.  
Nu sunt un credincios în sensul în care lucrul ăsta se înţelege în mod obişnuit, nu mă duc duminica la nouă la biserică, am un alt raport cu lucrurile astea. Însă consider că sunt suficient de responsabil social şi că împărtăşesc o grămadă dintre valori în comun cu cele pe care le împărtăşeşte religia şi credinţa ortodoxă în special. Dar fiecare ajunge la velorile astea pe calea lui şi cred că despre unele dintre ele dau acum ocazia Bisericii să vorbească în public. Cred că Biserica noastră e foarte tăcută. Mai cu seamă apare în public atunci când se fac nişte comparaţii cum au fost cele de anul ăsta [2012] şi apar subiecte de tipul profitul Bisericii, McDonald’s sau impozite... Cred că ar trebui să fie mult mai vocali şi în chestiunea conţinutului şi a misiunii lor. E foarte bine că ne străduim să construim foarte multe biserici în ţara asta, dar fundamental e în ce fel reuşim să transferăm, dacă tot au aşa o mare influenţă asupra oamenilor, acele valori care să-i facă pe aceşti oameni să fie mai morali şi mai păsători cu celălalt.” ... Cine are urechi de auzit, să audă. Cine are ochi de priceput, să priceapă.



Post scriptum: „Nu ştiu dacă Biserica va avea vreo poziţie anume [faţă de După dealuri] – cu atât mai puţin una oficială, bănuiesc mai degrabă că nu. Sper însă că un număr cât mai mare de practicanţi care merg duminică de duminică la biserică să fie curioşi să vadă filmul şi să-şi formeze propria lor opinie despre ce văd, după ce văd şi gândindu-se cu mintea lor – într-un fel, asta e chestiunea cea mai importantă de care vorbește filmul, nevoia de a judeca şi acţiona cu propria ta minte şi nu altfel.” (Cristian Mungiu – fragment dintr-un interviu pus la dispoziţie de distribuitorii filmului în România, Voodoo Films)