 |
| Andrei Tarkovski |
Marți 7 martie ora 18, Copilăria lui Ivan (1962), un film nu atât un
film despre copilărie, cât – observa Costion Nicolescu în volumul său, Credința,
nădejdea și iubirea în viața și filmele lui Andrei Tarkovski (Ed. Lumea
credinței, București, 2013) – despre rai şi iad. Astfel, raiul – imaginat prin
cele patru vise care deschid, secţionează şi închid filmul: „Regăsim în aceste
scurte scene de vis, nota Nicolescu, toate nostalgiile lui Tarkovski: zborul,
mama, fântâna, pădurea, plaja, marea, calul, merele, jocul, apa, iubirea-prietenie, alergarea, câinele”. Iadul, pe de altă
parte, este „realitatea, războiul, nebunia, biserica distrusă, spaima, noroiul,
moartea absurdă, zgomotul obuzelor”. Raiul este vis „pur, luminos”, străbătut
de „o lumină ce nu este cea a soarelui”, ci de o alta, „veşnică şi
atotcuprinzătoare”, ce „vine din trecut şi aşteaptă în viitor”, fiind –
deocamdată – întrerupt de infernul prezent. Iadul e și el presărat cu fărâme de rai: „îmbrăţişarea
infirmierei de către un căpitan care o ţine suspendată deasupra unei tranşee
şi, pentru câteva clipe, timpul însuşi este suspendat, iar iadul este abolit; mersul
fetei pe trunchiul prăbuşit de mesteacăn; muzica la gramofon în adăpostul din
linia întâi; un album cu gravuri (Apocalipsa lui Dürer); focul; o baie
fierbinte, un ceai şi mai fierbinte, o picătură de alcool; un zâmbet trist, un
gest de tandreţe; o cutie de conservă lăsată ca din întâmplare pentru un nebun,
numai aparent inutil; pădurea de mesteceni; un copil adormit purtat în braţe;
disponibilitatea de a te îndrăgosti fără să aştepţi nimic de la viitor”.
 |
| Copilăria lui Ivan |
Marți 14 martie ora 18, Andrei Rubliov (1967), un film „al punerii
în discuţie, al întrebărilor, şi aici aflăm temeiul măreţiei sale – aşa cum
fusese Ivan cel Groaznic – măreţie care nu are nimic în comun cu
solemnitatea pompoasă şi cu hagiografia candidă” (Marcel Martin). Raportarea la
Eisenstein este prezentă şi în rândurile entuziaste ale Monicăi Lovinescu din Unde
scurte (vol. I): „De la Eisenstein, Rusia nu s-a
mai întâlnit cu o asemenea împlinire cinematografică. Tarkovski în Rubliov
se opreşte, cu fiecare secvenţă, asupra sensului perenei tragedii care este
istoria Rusiei şi îi caută rădăcinile. Fiecare din aceste rădăcini aparţine
răului. Ca şi Apocalipsa, Răstignirea este de toate zilele în Rusia. De aceea
ea reprezintă, probabil, figura centrală a filmului lui Tarkovski.”
 |
| Andrei Rubliov |
Marți 21 martie ora 18, Solaris (1972). Dacă Rubliov-ul
de Ev Mediu a început cu prologul unui zbor cu balonul, Solaris-ul
erei spaţiale începe cu două picioare bine înfipte în pământ. După ce îşi
vizitează casa părintească şi pe tatăl său, astronautul-psiholog
Kris Kelvin este trimis în misiune pe planeta Solaris – o planetă îndepărtată,
ocupată aproape în întregime de un ocean înzestrat cu raţiune, o formă de viaţă
cu care savanţii încearcă de mult să stabilească un contact. „Vizitatorii de pe
Solaris” – afirma Tarkovski – „sunt întruchipări ale tentaţiilor, dorinţelor şi
vinii înăbuşite care chinuie mintea omului”. Kris este cel mai norocos dintre
ei, fiind vizitat de „copia” fostei sale iubite (Hari), alături de care
retrăieşte momente marcante ale trecutului lor împreună.
 |
| Solaris |
Marți 4 aprilie ora 18, Oglinda, proiect dedicat de Tarkovski mamei
sale, care se joacă pe sine în film. „Filmul acesta şi-a
propus să reconstituie vieţile oamenilor pe care i-am
iubit şi pe care i-am cunoscut bine. Am dorit să spun
povestea suferinţei pe care o trăieşte un om atunci când simte că nu-i poate răsplăti pe cei dragi din familia sa pentru tot
ceea ce ei i-au dăruit. Acest om simte că nu i-a iubit îndeajuns şi această idee îl chinuie şi nu îl lasă
să trăiască." (Tarkovski, Sculptând în timp, Ed. Nemira, 2015)
 |
| Oglinda |
Marți 25 aprilie ora 18, Călăuza. Trei personaje – Călăuza,
Scriitorul și Profesorul – încearcă să pătrundă într-o zonă misterioasă unde,
se spune, se împlinesc cele mai adânci dorințe ale omului. Tarkovski: „Zona
nu simbolizează nimic, nimic mai mult decât ceea ce este în filmele mele. Zona
este Zona. Zona este viaţa, iar omul care trece prin ea se zdrobeşte sau se
păstrează. Totul depinde de simţirea propriei sale demnităţi, de capacitatea sa
de a discerne esenţialul de ceea ce nu este.” Astfel, drumul spre Zonă devine o
călătorie spre adâncurile conștiinței omenești.
 |
| Călăuza |
Intrarea este liberă la toate proiecțiile, iar filmele sunt subtitrate în limba română.
