Pădurea spânzuraților - cu gândiri și cu imagini

Revăzând - pentru Ioan & Theodor - Pădurea spânzuraților (Premiul pentru regie, Cannes, 1965) mi-am amintit că filmul lui Liviu Ciulei este cel mai ambițios proiect cinematografic din România, de până atunci (în 1965). Doar anvergura narativă preluată din romanul lui Liviu Rebreanu îl face mai solid construit decât celelalte izbânzi - mai puține decât degetele de la două mâini - ale filmului românesc de până la el (Viața nu iartă, Moara cu noroc, Erupția, Când primăvara e fierbinte, Țărmul nu are sfârșit, Anotimpuri, Ultima noapte a copilăriei, Meandre, Duminică la ora 6). Asta după 70 de ani de cinema. Victor Rebengiuc face primul rol important în film, iar până la următorul rol „gras” (în Tănase Scatiu) avea să mai aștepte vreo zece ani. După aceea, printre tot felul de rolișoare, a tot avut parte de întâlniri mari cu oameni care chiar gândeau cinematografic. Iar aceste întâlniri, care aveau să se numească Profetul, aurul și ardelenii; Doctorul Poenaru; Un om în loden; De ce trag clopotele, Mitică?; Faleze de nisip; Dreptate în lanțuri; Pădureanca; Moromeții; Secretul armei secrete; Balanța; Prea târziu; Terminus paradis; Niki & Flo; Tertium non datur; Medalia de onoare; Aferim!, l-au transformat în actorul român de film care a „marcat” de cele mai multe ori. În filme-filme, nu în kilometri de peliculă. Impresionante gândirile și imaginile din Pădurea spânzuraților: decorurile (Giulio Tincu), imaginea (Ovidiu Gologan), sunetul (Anușavan Salamanian). Foarte buni actorii (Liviu Ciulei, Ștefan Ciubotărașu, Andrei Csiky, Emil Botta, Ana Szeles, Gina Patrichi, Mariana Mihuț).

Victor Rebengiuc & Ana Szeles - Pădurea spânzuraților

Ascultând Pădurea spânzuraților mi-am zis și de data asta că ea, muzica originală (Theodor Grigoriu), mi se pare personajul cel mai puțin împlinit din acest film cu restul personajelor surprinzător de împlinite. Cred că Tiberiu Olah făcea treabă mult mai bună. Săucan îl luase deja la Țărmul nu are sfârșit (1962), la Meandre (1965). Și uite-așa, am luat de pe raft DVD-ul cu Osânda, un film românesc din 1976, pe care l-am văzut întâia oară când aveam vârsta lui Ioan. Știu și unde: la cinema Victoria. Imaginea din Osânda e a lui Alexandru David, cameramanul- asistent al eminentului Ovidiu Gologan, care fusese lăudat în toată lumea pentru imaginea de la Pădurea spânzuraților. Da, numai că „exotismul” ei nu servește defel filmului. Nici n-avea cum. Spre deosebire de Liviu Ciulei (sau de Iulian Mihu, Manole Marcus, Mircea Săucan, Lucian Pintilie ș.a.), Sergiu Nicolaescu, aflat aici între Călugăreni (Mihai Viteazul, Nemuritorii) și Plevna (Pentru patrie), între două aventuri de-ale Comisarului Moldovan (Un comisar acuză, Revanșa), numai ochi de poet nu avea. I-am revăzut, în Osânda, pe câțiva din interpreții Pădurii - aici fără vlagă (artistică): Mihai Mereuță, Emeric Schaeffer (dublat la post-sincron de ... Victor Rebengiuc). Și - mai presus de toate - am reascultat cu mare bucurie compoziția lui Tiberiu Olah (feat. Corul „Madrigal”). Ca să nu mai spun că între Ilona (Ana Szeles) și Ruxandra (Ioana Pavelescu) - două personaje asemănătoare, ca tipologie - diferența (de expresivitate artistică) e uriașă. Una peste alta: Pădurea și Osânda sunt la fel de diferite ca un ziar de calitate și un tabloid (cu pretenții intelectualiste).

Amza Pellea & Ioana Pavelescu - Osânda

P.S. Spre final, în momentul său de euforie dinaintea dezertării (și prinderii), Apostol Bologa îi spune Ilonei: „Dumnezeu s-o trăznească de școală! S-o ia dracu' și mama lui!” M-am întrebat ce-o fi crezut Ioan ( 7 1/2 ani) de furia acestor vorbe împotriva școlii. Apoi mi-am zis că blestemul lui Apostol s-a împlinit. Școala românească e - și nu de ieri, de azi - pe butuci. Mai exact: din vremea în care învățământul a devenit obligatoriu și, concomitent, s-a degradat progresiv statutul dascălului în societate. Asta largo sensu. Stricto sensu: „dărâmarea” a început imediat după 1990. Strictissimo: în ultimii zece ani, care nu-mi mai lasă nicio nădejde. Apostol a cobit. Școala românească, după toate aparențele, e pe mâinile stăpânului acestei lumii. Și ale mamei sale.