 |
| Tablou de Dan Voinea |
Tabloul acesta de Dan Voinea (și nu doar el, pentru că Dan are o serie întreagă) îmi amintește de interviul dat de „retrogradul”
Cristi Puiu în 2016. Îmi amintește, mai cu seamă, de interviul pe care alt „retrograd”, Andrei Tarkovski, l-a dat jurnalistei feministe Irena Brezna, în 1984. Schimbul lor de replici e adesea furtunos. Tarkovski nu și-a dorit să dea acel interviu. De aceea, de la bun început, îi spune că baza conversației lor nu doar că e negativă, ci pur și simplu inexistentă: „Nu există decât dorința dumitale de a-mi lua interviul și dorința mea de a te putea suporta până la capăt.” Jurnalista dă în bâlbâială: „M-am străduit din răsputeri să obțin acest interviu și acum, când în sfârșit v-am cucerit ca pe o fortăreață, nu mai știu cum să vă vorbesc.” Ce are să-i reproșeze? Faptul că întreaga existență a femeii din filmele sale se învârte în jurul relației ei cu bărbatul, că femeia nu are o viață a ei, independentă de bărbat. Tarkovski: „O femeie solitară e o aberație.” Dar un bărbat solitar? - vrea să știe jurnalista. „E mai de înțeles decât un bărbat nesolitar.”
 |
| Tablou de Dan Voinea |
De fapt, ce vrea să spună Irena Brezna e că atât femeia, cât și bărbatul ar trebui să aibă lumea sa. „Imposibil!” - i-o taie Tarkovski. „Dacă dumneata îți păstrezi lumea ta și el și-o păstrează pe a lui, nu veți avea nimic de împărtășit. Lumea interioară trebuie să devină una pentru amândoi. Altfel, relația e fără viitor, fără speranță și se va stinge. Iubirea e un sentiment atât de deplin, încât nu poate fi repetat, orice formă ar lua. Când femeia încearcă să repete acest sentiment, nu mai înseamnă nimic pentru ea. Ori n-a avut noroc, ori a încercat să-și păstreze lumea ei pentru că i s-a părut mai importantă și i-a fost teamă să se dizolve într-o altă lume. În orice caz, o astfel de femeie nu poate fi luată în serios.” Irena: „Așadar dvs. niciodată nu v-ați dizolva într-o femeie, dacă am înțeles bine.” Tarkovski: „Nu, nu mă dizolv. Nu am nevoie de asta. Sunt bărbat.” Irena: „Dar aveți nevoie de o femeie care să se dizolve în lumea dvs.?” Tarkovski: „De bună seamă. Dacă o femeie nu se dăruie, relația se răcește.”
 |
| Tablou de Dan Voinea |
Privesc la tablourile lui Dan în care femeile se topesc, se dizolvă în iubiții lor. Și mă gândesc că - din cer, de undeva - le privește, cu drag, și Tarkovski. Pentru că - într-un fel greu de înțeles la începutul de veac XXI - el chiar credea că „sensul iubirii unei femei este jertfa de sine”. În asta constă „măreția unei femei”. O spune și personajul paracliserului din Nostalghia. Spre iritarea Eugeniei, care - în cele din urmă - se resemnează și rămâne lângă un mafiot. Acesta, fără să scoată o vorbă, o tratează ca pe o servitoare. „Când o femeie iubește cu adevărat, nu mai ține socoteala, nu pune atâtea întrebări, ca dumneata acum. O femeie care, într-adevăr, iubește, nici n-ar pricepe ce vrei să spui.” - adaugă Tarkovski. „Vorbim despre drepturi, despre condiția femeii, dar uităm că o femeie este o femeie, iar un bărbat este un bărbat.” Irena vrea „egalitate”. De cele mai multe ori îl contrazice, îi reproșează că o suspectează de prejudecăți. La un moment dat, își amintește că, în Solaris, iubirea era unica putere a lui Hari și, totodată, singurul ei punct vulnerabil. Tarkovski: „Iar voi nu vreți să fiți vulnerabile. O femeie nu va cuceri niciodată un bărbat cu mijloacele unui bărbat. În lipsa iubirii fără rest a unei femei, relațiile dintre bărbat și femeie se vor schimba.” Tarkovski consideră că, de la Iluminism încoace, bărbații - în mod eronat - caută răspunsuri în știință. „Femeile - din fericire - nu pun atât de mult preț pe acest tip de cunoaștere.” Irena: „Femeile au, poate, un alt fel de sensibilitate.”
 |
Nostalghia (Andrei Tarkovski, 1983)
|
Mereu căutăm să ne răfium cu ceva sau cineva din jurul nostru, când ar trebui să ducem adevăratul război: cel nevăzut, cu sinele nostru. Acolo - crede Tarkovski - e adevăratul câmp de bătălie. Câtă vreme înțelegem asta, Tarkovski n-are cum să fie decât evergreen. Câtă vreme ne preocupă rădăcinile noastre, n-avem cum să încetăm să-i iubim filmele. Tarkovski recunoștea însă (chiar în interviul acordat Irenei Brezna) că și el este prea puțin pregătit să se jertfească. „Nădăjduiesc să ajung să pot, cândva. Dacă mor fără să-mi dovedesc că sunt în stare de asta, nu va fi bine.” Filmul însuși - în care, fără îndoială, și-a pus sufletul - i se părea un domeniu desuet. „Sunt alte lucruri mult mai importante în viață!” Cum ar fi acela de a-ți trăi viața ca pe o torță vie, până la capăt. Ca personajul său alter-ego din Nostalghia.
 |
Nostalghia (Andrei Tarkovski, 1983)
|
