sâmbătă, 3 martie 2018

Dansând în noapte - un anti-musical

În ultimul an al mileniului doi am văzut, la QFT Belfast (un fel de cinematecă), filmul lui Lars von Trier, Dancer in the Dark. Mai văzusem, de același regizor, doar două filme: Europa și Breaking the Waves. Țin minte că m-am dus, totuși, la Dancer in the Dark în - cred - ultima zi de proiecție. M-am „prins” de idee abia după vreo douăzeci de minute (care mi se păreau că nu se mai termină), adică o dată cu prima „evadare” muzicală a Selmei - tânăra mamă emigrantă care își pierde progresiv vederea - în universul ei interior. Când zgomotele din hala de producție aveau să declanșeze sonorități melodioase și un balet imaginar, „văzut” doar de ea, pentru că „ochiul închis afară, înăuntru se deșteaptă”. De fapt, privind retrospectiv, exact cu asta am rămas de la film: cu cântecele Selmei (Bjork) pe care le reascult de, iată, aproape 20 de ani, cu amintirea unui extrem de insolit anti-musical și cu o stare pe care mi-o trezesc și cuvintele lui Nicolae Steinhardt: „Totul ne amenință. Timpul mai ales. Golgota e pretutindeni, ne așteaptă - kafkian - la fiecare colț de stradă și-n orice fracțiune de Timp.”
De ziua în care avea să se nască (în 1929) Părintele Teofil („Părintele Bucuriei”, născut fără vedere, dar înzestrat cu darul stră-vederii lucrurilor și al înțelegerii semenilor fără să-i fi văzut vreodată), pe 3 martie 2018, am ajuns să văd montarea Táncos a sötétben / Dansând în noapte de la Teatrul Maghiar Timișoara (TMT). Știam - încă de la Ultima mutare (2016) -  că omul de teatru (actor, regizor) Kocsárdi Levente este preocupat, la modul cel mai asumat, de rostul și rolul vital jucat de teatru în viața omului. Într-un fel, și pentru Selma opțiunea este la fel de radicală ca în cazul celor patru mimi din spectacolul din 2016. Acolo, de bună voie și nesiliți de nimeni, cei patru alegeau să fie dinamitați împreună cu clădirea de mult părăsită a teatrului căruia continuau să-i slujească. La fel ca și filmul lui von Trier (ca în mai vechiul Patimile Ioanei d'Arc de Dreyer, ori ca în Înălțarea Larisei Șepitko), spectacolul lui Kocsárdi este un imn de slavă adus celor ce merg de bună voie la moarte. Poate aici s-ar cuveni să pomenim și de opera pop-rock (devenită film) Jesus Christ Superstar. Pentru că în zona musicalului tragic (sau a anti-musicalului), pe filiera Bob Fosse (în filmul său, von Trier avea să-l distribuie pe Joel Gray, maestrul de ceremonii din Cabaret), ar trebui să situăm noul tur de forță de la TMT. Adică la antipodul musicalurilor de tip main stream - Sunetul muzicii (folosit ca referință în filmul lui von Trier) sau Vrăjitorul din Oz (citat aici), în care actorii se-apucă să cânte și să danseze - după cum remarcă un personaj - fără vreo „justificare dramaturgică”. Din acest punct de vedere, demersul unui spectacol precum Dancer in the Dark este extrem de solicitant. Accentele se pun pe dimensiunea „existențialistă”, iar nu pe numerele muzicale „evazioniste”, momentele muzical-coregrafice având o „justificare dramaturgică” și muzica lui Vlaicu Golcea (la fel ca mișcarea scenică regizată de Cristina Lilienfeld) fiind „personaj dramatic”. De aceea, spectatorul neavizat va fi derutat de ceea ce i se propune. Pentru că, nu-i așa, „în anii noștri se râde - influență hotărâtoare a șmecherilor - de cei ce merg la moarte” (Nicolae Steinhardt). Selma însă merge înspre viață, jertfa ei are un sens: restaurarea vederii tot mai slăbite a unicului ei fiu, printr-o intervenție chirugicală.
Întreaga poveste este străbătută ca un fir roșu de cumințenia aproape ascetică a Selmei, de curăția ochiului ei interior, de credința ei în „dragostea ce nu cade niciodată” și în viața cea veșnică. De contrastul între nevoia ei de împreună pătimire și autocunoaștere, pe de o parte, și legalismul unei societăți măcinate de patimi mărunte și lăcomie, pe de altă parte. Mai departe, fiecare va rămâne fie în lumina dansului, fie în orbirea nopții.




DANSÂND ÎN NOAPTE, un spectacol al Teatrului Maghiar din Timișoara, 2018. Regia: Kocsárdi Levente; Muzica: Vlaicu Golcea; Coregrafia: Cristina Lilienfeld; Decor: Mihai Donici; Costume: Mihaela Crețescu; Asistent sound-design: Uțu Pascu; În distribuție: Magyari Etelka, Csoma Judit, Balázs AttilaSzilasi Eszter JúliaKiss AttilaÉder EnikőTar MónikaMolnos András Csaba ș.a.