Una din cele mai marcante amintiri pe care le am din media
românească de la începutul anilor 90 este descoperirea omului de radio Paul
Grigoriu (1945 – 2015). Pe când bruma de ordine (impusă, artificială,
arbitrară) din programele de radio începea să facă loc întâmplării,
„democrației”, aveam să dau peste un format nemaiântâlnit: „Matinal”-ul pe care
l-a inventat Paul Grigoriu. Dar îl ascultam numai și numai când îl realiza el.
Am încercat să văd cum e și fără el, însă diferența mi se se părea enormă.
Ce anume făcea din „Matinal” o emisiune atât de specială? Întâi
de toate, rigurozitatea cu care simțeai că e pregătita fiecare secundă. Apoi
spontaneitatea prezentatorului/realizatorului, care – spre deosebire de ceea ce
se întâmplă azi – nu venea din nimic, ci se baza pe extrem de multă cercetare,
lectură, un colosal simț al umorului și o fără pereche știință a măsurii. Nimic
nu era lungit la nesfârșit, niciodată omul de la microfon nu-ți lăsa impresia
că bate câmpii, că – în fond – n-are ce spune. Exista în vocea lui Paul
Grigoriu și în comentariile sale (spontane sau pregătite de cu noaptea pentru
emisiunea matinală) atâta entuziasm că ajungeam să-mi dau singur deșteptarea
astfel ca să fiu treaz la ora 5. Nu știam niciodată în ce zile era el de tură,
dar atunci când îk auzeam rostind „Aici București România. Ora exactă. A fost ora 5.”
știam că ziua începea bine. Când era o altă voce, închideam aparatul de radio
și mă culcam la loc. La urmă, dar nu pe ultimul loc, vocea sa inconfundabilă. Care,
în cazul lui Paul Grigoriu, a fost pusă în slujba ascultătorilor fără timpi
morți, fără banalitatea și exprimarea vulgar-agresivă ajunse acum suverane în
mass media.
Paul Grigoriu a pornit spre marea trecere în preajma
Floriilor. În Duminica Floriilor, când trupul său a fost depus la odihna cea
veșnică, avea să intre în legendă, lăsând un gol imens în urmă.
 |
| Paul Grigoriu |
