luni, 6 aprilie 2015

R.I.P. Paul Grigoriu



Una din cele mai marcante amintiri pe care le am din media românească de la începutul anilor 90 este descoperirea omului de radio Paul Grigoriu (1945 – 2015). Pe când bruma de ordine (impusă, artificială, arbitrară) din programele de radio începea să facă loc întâmplării, „democrației”, aveam să dau peste un format nemaiântâlnit: „Matinal”-ul pe care l-a inventat Paul Grigoriu. Dar îl ascultam numai și numai când îl realiza el. Am încercat să văd cum e și fără el, însă diferența mi se se părea enormă.
Ce anume făcea din „Matinal” o emisiune atât de specială? Întâi de toate, rigurozitatea cu care simțeai că e pregătita fiecare secundă. Apoi spontaneitatea prezentatorului/realizatorului, care – spre deosebire de ceea ce se întâmplă azi – nu venea din nimic, ci se baza pe extrem de multă cercetare, lectură, un colosal simț al umorului și o fără pereche știință a măsurii. Nimic nu era lungit la nesfârșit, niciodată omul de la microfon nu-ți lăsa impresia că bate câmpii, că – în fond – n-are ce spune. Exista în vocea lui Paul Grigoriu și în comentariile sale (spontane sau pregătite de cu noaptea pentru emisiunea matinală) atâta entuziasm că ajungeam să-mi dau singur deșteptarea astfel ca să fiu treaz la ora 5. Nu știam niciodată în ce zile era el de tură, dar atunci când îk auzeam rostind „Aici București România. Ora exactă. A fost ora 5.” știam că ziua începea bine. Când era o altă voce, închideam aparatul de radio și mă culcam la loc. La urmă, dar nu pe ultimul loc, vocea sa inconfundabilă. Care, în cazul lui Paul Grigoriu, a fost pusă în slujba ascultătorilor fără timpi morți, fără banalitatea și exprimarea vulgar-agresivă ajunse acum suverane în mass media.
Paul Grigoriu a pornit spre marea trecere în preajma Floriilor. În Duminica Floriilor, când trupul său a fost depus la odihna cea veșnică, avea să intre în legendă, lăsând un gol imens în urmă. 
Paul Grigoriu