În week-end am aflat că există, nu departe de Mănăstire, un fel de extended version la oaza din Munţii Apuseni. Ne-am bucurat deci de un loc numit Muncel: o biserică (încă în construcţie, simplă şi împodobită cu câteva splendori iconografice) + un paraclis de vis (pictură bizantină pur sânge într-o încăpere foarte asemenea cu o grotă). Pe un perete era zugrăvit Cuviosul Sofronie de la Essex cu un pergament pe care stătea scris că tot ceea ce omul nu făptuieşte în deplină libertate nu are valoare în veşnicie. După cum se vede, Sânul lui Avram are mai multe mameloane…
Cuvântul stareţului de la Mănăstire (sâmbătă dimineaţa la cinci, după şapte ore de priveghere non-stop la pomenirea Cuviosului Siluan Athonitul) ne-a mers, încă o dată, la inimă. Pentru că, după trezvie amestecată cu moţăială, am fost cuprinşi de acea stare de pace şi bucurie la care se referea părintele. A doua zi, după Liturghie, alt cuvânt al său ne-a emoţionat. Se referise la pescuirea minunată şi la uimirea apostolilor pe Tabor – în primul caz reacţia e de respingere („Pleacă de la mine, Doamne, că sunt păcătos”), în al doilea de adorare, din partea aceluiaşi Petru, pe Tabor. Morala: este nevoie să cunoaştem adevărata judecată despre noi înşine – nici prea-prea, nici foarte-foarte. Temă cu variaţiuni, dreapta socotinţă este semnul obişnuirii noastre cu lucrarea lui Dumnezeu. Cuviosul Siluan: „Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!”. Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele.”
În rest, ne-am văzut cu câţiva oameni dragi. Ne-am despărţit de Mănăstire cu gândul unui monah („Dacă nu eşti în acelaşi duh cu cineva, fii precaut, nu-ţi pune sufletul în palmă în faţa oricui…”) şi cu presimţirea emoţiei din următoarea vizită, care a început să ne cuprindă încă de pe-acum…
