Panem et circenses

„Privind repertoriul nostru, e evident că el e dominat de filme de serie, majoritatea americane, și că e un repertoriu „de evaziune”. Într-o lume care nici nu s-a demeticit bine din (supra)viețuirea în rigorile dogmei, ar trebui ca repertoriul cinematografic să fie preocupat mult mai puțin de încasări și de divertisment, și mult mai mult de înfiltrarea, în publicul pe care să iasă anemia din iarnă, a unor doze de adevăr istoric, demnitate, libertate, și, nu în ultimul rând – căință. (De altfel, Căința ar fi trebuit să ruleze, non-stop, încă mult timp în cel puțin o sală din București.) În loc de Crimă sub soare, mult ma palpitant ar fi fost, la Patria, Omul de marmură. În loc de atâtea alte polițiste inoffensive – multă lume ar fi preferat să vadă, să zicem, un Rouge baiser (despre comunismul francez) sau un Palombella rossa (despre comunismul Italian), sau un Eldorado (despre „contrarevoluția” din Ungaria). Așa cum bișnișarii de pe Lipscani și vânzătoarel de semințe au dreptul la un repertoriu al lor, credem că și intelectualii ar avea dreptul să poată vedea în oraș, în repertoriul curent (și nu în rețeaua închisă a Cinematecii), filme care să-i intereseze cu adevărat. Prea multă „depolitizare” în repertoriul nostru! Sau poate, aceatsă masivă depolitizare (vizibilă, în ultimul timp, și în repertoriul de filme de la t.v.) ține de o strategie mai largă?

Modelul „panem et circenses”?

Circ începem să avem, dacă s-ar rezolva și cu panem, chiar că n-ar mai fi probleme cu liniștea noastră. Mai ales că acum, s-a anunțat și la t.v., s-a dat drumu’ la streap-tease la Sala Palatului”

(Eugenia Vodă, 1991)

Căința (un film de Tenghiz Abuladze)