Semafor ucigaș

Nu știu de ce, dar întotdeauna m-a fascinat nu siguranța de sine a celui ce „știe cum stă treaba” (cu providențele, cu viața de apoi, cu judecata lui Dumnezeu, cu aia, cu ailaltă), ci îndoiala - de la un moment încolo - care tulbură certitudinile unui „necredincios” ce rezuma nevăzutele taine ale vieții la niște cuvinte, credea el, bine ticluite de oameni vicleni. Și, deodată, începe să-și pună întrebări. Logica pe care o frecventase începe să-l strâmtoreze ca un corset. Este împresurat din toate părțile de mirare. În acest sens, înțeleg versurile poetului iconoclast care, la „intrarea în grevă a plămânilor”, se întreabă „ce se petrece în acest timp cu sufletul”. În acest timp, adică atunci când „ne ia dracu” și „se cheamă că am murit”. Răspunsul poetului (Lucian Avramescu, Intrarea în grevă a plămânilor): „greu de spus / dar, zău, dacă n-aș da oricât să aflu”. 

N-o să știm niciodată ce anume se întâmplă cu altcineva în acele ultime clipe de viață, iar ceea ce se va întâmpla cu noi - dacă nu vom fi luați prea din scurt - nu o să mai avem ocazia să povestim nimănui. De aceea, poate că muzica și poezia, în ceea ce au ele mai sublim și mai tragic, sunt chiar expresia acestei singurătăți când - părăsit de toți și de toate, renunțând la orice cosmetizare ce nu-și mai are rostul - rămâi singur cu tine însuți:

noaptea este uluca de care ne ținem

când singurătatea ne îmbrâncește în stradă

lumină robitoare

semafor ucigaș

cotrobăindu-ți prin riduri,

prin ochi, prin vine, prin cuvinte

prin tresăriri și mirări,

prin spaima de a muri

și prin speranța de a nu locui niciodată într-un cavou

noaptea este uluca de care ne ținem

când singurătatea ne îmbrâncește în stradă

noaptea este propteaua sinucigașului

noaptea, cu batista ei de întuneric

îți șterge lacrimile

iar tu plângi în voie

plângi ca-n brațele mamei, fără rușine,

plângi ca o descărcare de nori

gravizi de atâtea fulgere

încât iată-i născând o ploaie tămăduitoare

noaptea este uluca de care ne ținem 

când singurătatea ne îmbrâncește în stradă

noaptea nu este opusul zilei

așa cum un copac nu este opusul aceluiași copac

în schimb noaptea

este opusul

semaforului ucigaș cotrobăindu-ți printre riduri

(Lucian Avramescu, Când singurătatea ne îmbrâncește)

Tablou de Dan Voinea