Cred că, la fel ca personajul doctorului însingurat din filmul lui Mihai Constantinescu, Singurătatea florilor, nicicând nu suntem îndeajuns de pregătiți pentru a primi gândul că - de la un punct încolo - suntem obligați să ne păzim de moarte ca să ne rămână cât mai mulți ani și să începem o altă viață. Minunea cea mare: n-am murit încă, suntem încă în viață, încă putem schimba macazul. (Ca tânărul ucigător de oameni, îmbătat de ademenitoarele „idealuri bolșevice”, din filmul lui Nikolai Dreyden, Lăcașul îngerului.) Desigur, nu macazul unei societăți întregi, pentru că indiferența și complacerea e prea mare. Putem însă încerca să înțelegem cu o idee mai mult. Să înțelegem, mai ales, pe ce lume trăim, pentru a nu ne mai risipi în zadarnice schimburi de vorbe. Să începem să vorbim pe limba interlocutorului nostru. Să preschimbăm „vorbele ce sunt” (Ioan Alexandru) în graiuri. Sau măcar să tăcem. Să ne adunăm din împrăștiere. Acolo, în această adunare (venire în fire, îndreptare, cercetare, metanoie) stă însăși taina fericirii noastre. Să trăim și să fim fericiți, că fericirea este prima îndatorire a omului! - spune soferul de taxi sfătos din același film de Mihai Constantinescu. Dar nu în sensul - egoist, individualist - în care, zadarnic, se aștepta să fie fericit regizorul Guido în 8 1/2 de Fellini. Tarkovski a spus-o cât se poate de limpede: Nu ne-am născut să fim fericiți! Iar Steinhardt, în volumul Nicolae Steinhardt răspunde la 365 de întrebări, a enumerat câteva din lucrurile care-l făceau fericit:
a) Cîte o vorbă bună spusă mie spontan.
b) Ne-boala.
c) Amintirea clipelor fericite de altădată (Anti-Dante).
d) De la Cioran citire: răbdarea cu demnitate a singurătăţii şi părăsirii de către ceilalţi.
e) Rarele clipe de credinţă totală, fierbinte. |
| Lăcașul îngerului |
Chiar la ora la care va citesc aceste randuri ascult pe you tube IONA de Marin Sorescu si la un moment dat aud clasicul citat ''fericirea nu vine niciodata cand trebuie ''
RăspundețiȘtergereSi nu pot sa uit nici un film romanesc vizionat in urma cu doua saptamani GUSTUL SI CULOAREA FERICIRII de Felicia Cernaianu , insa o fericire nu stiu , greu de definit , sablon pentru acele timpuri , materialist - dialiectica , socialista , tovarasul inginer care vrea sa vada proiectul dus la capat etc etc .
Cred ca fiecare vede fericirea in felul sau , eu la ora aceasta sunt fericit ca pot reasculta piese de teatru radiofonic pe cand altii deschid sticle de sampanie la sediu si sunt fericiti pentru ca au dat lovitura politic si stiu ca vor ajunge la sursa de fericire / milioane...palida fericire .
De acord, însă acest film este, iarăși, unul din nenumăratele episoade palide și mincinoase din cinematografia românească. În acel an (1978) vârfurile (niște filme ușor peste medie, OK) românești au fost: EDIȚIE SPECIALĂ; RĂTĂCIRE; PROFETUL, AURUL & ARDELENII. Și, poate, SEPTEMBRIE.
RăspundețiȘtergereSi o mica remarca , ma gandesc ca nu i-a fost usor lui Mitica Popescu sa joace roluri de inginer comunist dupa ce in anii 60 este inchis trei ani la Periprava. Cam ce-a fost in sufletul lui , incercand sa supravietuiasca sistemului.
RăspundețiȘtergere