Duminica Ortodoxiei

Interviul realizat de Sorin Dumitrescu cu Chrystos Yannaras (Abecedarul credinței, Libertatea moralei, Contra religiei) a fost cadoul de mare preț pe care l-am primit în ajunul Duminicii Ortodoxiei via facebook. Materialul video este publicat pe pagina fb a Fundației Anastasia. Interviul începe abrupt, cu trei întrebări extrem de directe, în cascadă: „Aveți un părinte duhovnic? Mergeți duminică de duminică la Sfânta Liturghie? Postiți?” Cine nu îl știe pe Sorin Dumitrescu, îl poate bănui de exces de zel, de năravuri ortodoxiste, de un legalism agasant ce pretinde ca interlocutorul să-i ofere „dovezi” de „loialitate” mai presus de orice bănuială. Interlocutorul său i-a răspuns, cu răbdare, că se consideră membru al Bisericii. Restul, a adăugat, ține de viața personală a fiecăruia.

Am urmărit extrem de interesat și de bucuros acest dialog. Libertatea moralei, cartea lui Yannaras pe care am citit-o cu aproape 20 de ani în urmă, avea să-mi deschidă o perspectivă nebănuită asupra Ortodoxiei, pe care o credeam, pe atunci, nu doar învechită, ci și defunctă. Ori eseul său, la fel ca o serie de alte texte de Nicolae Steinhardt și Pavel Florenski pe care le-am descoperit și lecturat cu nesaț în acei ani, mi-au arătat că se poate. Că Frumusețea – atunci când e frumusețe, nu aparență de frumusețe – poate salva omenirea. Dacă omul se apropie de ea așa cum e apropie de Poezie. Limbajul liturgic, spune Yannaras, este un limbaj poetic. Iar legalismul, moralismul și (auto)îndreptățirea țin de altceva, de cu totul altceva.

În câteva puncte (esențiale), odiseea lui Yannaras întru aflarea unei parohii s-a întâlnit cu experiența mea. Și eu am descoperit, mai întâi, în străinătate (în occident) viața unei mici comunități euharistice alcătuite din convertiți la Ortodoxie. Și eu am simțit că tot ceea ce poate face cineva care cu adăvărat dorește să găsească o parohie-oază în babilonia actuală, e să caute. Să nu accepte soluții de compromis. (Și aici a dat exemplul cu doctorul a cărui reputație e compromisă pentru că se știe că i-au murit mulți pacienți după operație: e de bun simț, spune el, să-l ocolești.) Să nu se lase în niciun fel sedus de duhuri pietist-religioase ori de „evanghelia babelor conservatoare”. Să nădăjduiască. Să stăruiască întru îmbisericirea minții sale. Și va găsi ceea ce căuta, dacă – de bună seamă – chiar își dorește asta. 

Theodor 13

Theodor: „- De azi începe adolescența?”

Încă îmi sună în minte întrebarea cuiva care nu are copii: „Aveți copii... Pe vremurile astea?!...” Au trecut vreo doi ani de-atunci. Între timp, vremurile s-au ascuțit și mai tare. Hiadamacii par să triumfe și în politică. Imperii se reorganizează. Avioane cu sute de pasageri la bord (inclusiv copii) sunt doborâte cu obuze cât ai clipi din ochi. Atacuri teroriste. Conspirații. Decapitări. Orașe-fantomă. Zeci de mii de refugiați. Alianțe. Crize. Inflații de naționalisme. Toate au existat – încă și mai abitir – în veacul XX și în cele care i-au precedat. Și vor mai fi încă. Ye ain’t seen nothing yet! Dar tocmai de aceea e nevoie de frumusețe, de copii, de adolescență, de poezie: pentru că răul din lume pare că e tot mai mare, mai sufocant, mai deplin. N-am avut altă copilărie, nici altă tinerețe, nici altă minte n-am avut. Avem copiii pe care-i avem și pe care-i considerăm daruri nemeritate, pe principiul „ne merităm dușmanii, dar nu ne merităm prietenii”. Ce ne dorim cel mai mult? Să reușim să-i creștem astfel ca să-i avem alături ca prieteni. Până la capătul lumii. Iar ei să-și amintească mereu povața lui Solomon: „Fiule! Să nu te apuce pe tine sfatul rău, care lasă învățătura tinereților și uită legea lui Dumnezeu.”

foto: Dan-Andrei Tonca