Rost de Matinal

„Eu să știu că dacă mă scol înainte de răsăritul soarelui, să am putere eu asupra zilei, nu ziua asupra mea. Îs în rost.” Cătălin, prietenul meu care locuiește cu un etaj mai jos, aude mărturia lui Grigore Leșe despre ce-nseamnă să fii în rost și să ai putere asupra zilei. Și-mi spune că așa s-a întâmplat – la începutul anilor 90 – cu noi, fanii Matinalului alcătuit și prezentat de Paul Grigoriu la Radio România Actualități. Și are dreptate. Eu, unul, eram „în rost” atunci când el – Paul Grigoriu – prezenta acea emisiune matinală pentru care mă sculam cu noaptea-n cap. Îmi puneam ceasul să sune la 5 fix, fie iarnă, fie vară. Și aveam sentimentul că, și datorită spontaneității lui extrem de bine pregătite, îmi mergea bine toată ziua. Adică aveam putere asupra zilei. (Iar dacă era altcineva pe post, mă culcam la loc încă o oră-două.) Puțini au înțeles – atunci, ca și acum – că în spatele acestei spontaneități stăteau ore întregi de informare, de pregătire a fecărui moment. Și, mai ales, un enorm respect pentru ascultători. O nemaiîntâlnită – în Radio România – dezinvoltură bine temperată, un simț al umorului mereu sublat de o știință a măsurii, a bunului gust, o energie care nicicând nu a fost confundată de realizator cu o euforie tembelă, așa cum se întâmplă acum. Paul Grigoriu nu a avut ciraci pentru că nimeni din cei care încercau să-l imite nu s-a lăsat în voia acestei nebunii programate. Nimeni din tinerii – pe atunci – oameni de radio n-a mai fost în stare să imprime atâta personalitate emisiunilor sale ca Paul Grigoriu. Într-o vreme când totul părea că se „democratizează” și se „relativizează” în Instituția Radioului Public, în societatea românească, un om cu o „voce regală” a instaurat o disciplină de fier în emisiunile pe care le-a gândit, pregătit, prezentat. Rezultatul: câteva ore extrem de tonice, de agreabile, de bogate în informații și muzică. Pentru o dată, Radioul devenea un Personaj viu, un partener jovial și inteligent de dialog. 

Steinhardt by Slayer (Paul Grigoriu)

Paul Slayer Grigoriu (rocker, teolog, traducător, scriitor) își amintește, în cartea-confesiune Cronicile vulpii. Amintiri din liceul anilor 90 (Ed. Narator, București, 2015), de întâlnirea cu Steinhardt. „E extraordinar Steinhardt!” – exclamă Adi, unul din „gașca” lui Paul Slayer. Și continuă: „Dar eu, sincer, pe el nu-l văd chiar ca pe un călugăr, rigid. E parcă prea deschis şi prea jovial.” Altul – Ciocu – spune: „Ăsta e călugărul ortodox autentic. Călugărul ortodox adevărat nu e îmbufnat, ci tocmai, deschis spre cultură şi rămânând în acelaşi timp în învăţătura lui Hristos. Şi dacă eşti cu Hristos, nu ai cum să fii decât bucuros, vesel.”

Când descoperă Jurnalul fericirii, Paul Slayer își amintește: „L-am citit cu zâmbetul pe buze şi vorbind uneori în gând cu autorul. Închisoare, bucurie, catolicism şi protestantism, Ortodoxie, Jesus Christ Superstar, prostia e un păcat... Dintre toate lecturile de până atunci, aceasta a fost cea mai aventuroasă şi împlinitoare. Am simţit-o lucrând în mine, şi ani de zile după aceea am dat involuntar citate din ea, convins că sunt gândurile mele şi numai ale mele....  Cum să citeşti cartea asta şi să nu crezi în Dumnezeu? Apoi, cu suficienţa adolescenţei, am decretat: - Cine citeşte Jurnalul fericirii şi apoi nu devine creştin e ori om rău, ori prost.”