Adieu

Câţiva „oameni de bine”, care – spun ei – şi-au „făcut doar datoria”, m-au ajutat să obţin actele necesare ca să ne putem întoarce înţară. Nu direct, ci printr-un întreprinzător de la o firmă de pompe funebre – un maghiar care a locuit în Serbia până acum vreo douăzeci de ani. Limba noastră comună era sârba. Noroc cu programele TV (Belgrad, Novi Sad) pe care le urmăream ahtiat în anii 80 – filme (subtitrate în sârbă), hit-uri pop-rock pe care le îndrăgeam inclusiv pentru versuri etc.. Mă alfabetizasem, atunci, cu limba sârbă (cunoştinţe de bază, suficiente în situaţia în care mă aflam) iar acum, o dată mai mult, ea avea să-mi fie de folos. Pe maşină, la întoarcerea spre casă, şoferul era tot un ungur ce trăise până la vreo 30 de ani în Voivodina. Şi cu el m-am înţeles tot în sârbeşte. Aceleaşi subiecte de conversaţie: filmele lui Kusturica, Lepa selo, lepo gore, cântări pop-rock ale unor solişti şi grupuri din anii 80: Novi Fosili, Magazin, Zdravko Colic, Plavi Orkestar, Bjelo Dugme, Neda Ukraden, Srebrna Krila…Pe la 4 p.m. am ajuns la capelă. Am aşezat copârşeul mamei pe catafalc. Rude şi prieteni au vegheat-o până seara târziu. Duhovnicul mamei (şi al nostru) a venit să-i facă „slujba de ieşire a sufletului”.

În ziua îngropăciunii a fost, de dimineaţă, destul de rece dar n-a plouat. Seara, în timp ce ne aflam (o parte doar din cei prezenţi la îngropăciune) la un local din apropierea cimitirului pentru parastas, a răsărit soarele. Ne-am despărţit de mama după slujba oficiată – sobru şi firesc – de trei apropiaţi preoţi. Totul s-a desfăşurat (cum e rânduiala Bisericii în această împrejurare) cu nădejdea reîntâlnirii „acolo, pe plaiurile sfinte”. L-am ridicat şi pe Theodor până la catafalc să o sărute pentru ultima dată, pe acest pământ, pe Buni. Apoi mama – care a venit pe lume şi a plecat din această lume într-o zi de duminică – s-a mutat underground.

Discret şi cu multă împăcare (acumulată mai cu seamă în ultimele luni) ai plecat, mamă dragă, spre „marea trecere”. Fie-ţi ţărâna uşoară!

P.S. Am găsit acum o ciornă pe care mama a copiat cu scris de mână acest poem de Lucian Blaga („Greieruşa”):

Greu e totul, timpul, pasul.
Grea-i purcederea, popasul.
Grele-s pulberea şi duhul,
greu pe umeri chiar văzduhul.
Greul cel mai greu, mai mare
fi-va capătul de cale.
Să mă-mpace cu sfârşitul
cântă-n vatră greieruşa:
Mai uşoară ca viaţa
e cenuşa, e cenuşa.