Găsesc în manualul de educaţie civică al fiului meu (pentru clasa a III-a) lecţia „Persoane cu nevoi speciale”. Acolo, un exerciţiu le cere copiilor să transpună în cuvinte, pentru un nevăzător, lumea de forme şi culori pe care, în mod obişnuit, văzătorii o percep. O imagine face cât o mie de cuvinte. Dar ce cuvinte să alegi pentru a-l face pe un nevăzător din naştere să înţeleagă – doar din auzite – compoziţia unui peisaj, a unui tablou? OK, pentru văzători (în general, pentru cei fără nici un handicap evident) ei, orbii, sunt altfel. Cel mai adesea – cu un fals sentiment de milă (emoţie care presupune, în fapt, pătimirea împreună) şi un autentic sentiment de silă – sunt etichetaţi drept infirmi, deficitari, handicapaţi. Dar cum să-l faci pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei să priceapă că e deficitar? Deficitar de ce? De o calitate (pe care nu a pierdut-o pentru că nu a avut-o niciodată) despre care îi vorbesc văzătorii, însă pe care orbul nu are cum s-o decodifice cu sistemul său mintal şi senzorial (dar nu vizual): aceea de a diferenţia culorile, formele, distanţele?
***
Mă gândesc la Părintele Teofil (┼ 2009), cel care a învins vămile întunericului (s-a născut orb) şi ale întunericului din minţile multora hrănindu-se zilnic – sacramental, desigur – cu „lumina cea adevărată” şi cu „duhul cel ceresc”. Câtă bucurie a ştiut el să împartă oamenilor, zecilor de mii de oameni care-l cercetau şi care nu aveau nicio problemă cu irişii lor. Parcă lecţia lui de viaţă face cât toată propaganda mediatică (foarte corectă din punct de vedere politic, cum altfel?) prin care cetăţenilor li se cere să fie atenţi, calzi, grijulii, răbdători etc. cu persoanele care au „nevoi speciale”. De fapt existenţa longevivă a Părintelui Bucuriei (a vieţuit pe pământ 80 de ani) nu poate fi substituită de nicio acţiune civică disabled friendly. Cercetată mai atent, vieţuirea sa minunată ne face să ne întrebăm, noi care am putea distinge atât de uşor binele de rău, cine este cu adevărat văzător şi cine nu. Şi, mai ales, care este lumina cea adevărată…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu