joi, 9 iunie 2011

Chemare

Mama, aşa cum aievea mi-a şoptit în vis, nu mai ţine minte nimic din ce-a fost. Eu, ştiind că se cuvine să mă adun şi să spun povestea mai departe, nu pot uita că ea mi-a netezit sufletul spre întâlnirea cu Literatura, cu Muzica. Că m-a învăţat să iubesc adevărul şi să fiu eu însumi – chiar cu riscul de a o mai contrazice, peste ani…
…S-a dus şi ceasul în care – alături de familie şi de câţiva apropiaţi, în singura biserică-nepereche din cetate – am pomenit-o pe mama, la patruzeci de zile de la săvârşirea ei pe această lume şi mutarea la cele veşnice. (Theodor: Unde se duce ziua de ieri? Eu: În veşnicie. Theodor: Şi ce face ziua de ieri acum?) Ne-am adunat la panahidă câţiva din cei care o purtăm în gând şi ne rugăm pentru odihna ei împreună cu toţi drepţii lui Dumnezeu.
Ce blajină este Rugăciunea Bisericii pentru cei plecaţi, mai devreme ca noi, dincolo… În chip tainic, aici în Biserică, suntem cu toţii – vii sau adormiţi – ca într-o corabie. Până în clipa când – admirabile sunt aceste versuri de Romulus Vulpescu – „vine-o vârstă, vine-o veste” care „cheamă clipa tuturora”:
Vine-o vârstă, vine-o veste,
Vine-o vreme, vine-o vamă,
Vine-o voce, vine, cheamă :
Cheamă ziua, cheamă ora,
Cheamă clipa tuturora,
Cheamă, pleacă, vine, este...
 Vine ziua să coboare
Discul meu solar,
Vine ziua să fiu boare,
Cer şi aer clar.
 Vine ora care doare
Scrisă-n calendar,
Vine ora ca odoare
Să vă las în dar.
 Vine vremea la izvoare
Să ne-ntoarcem iar,
Vine vremea să dăm floare,
Poate fructe iar.
Vine-o vârstă, vine-o veste,
Vine-o vreme, vine-o vamă,
Vine-o voce, vine, cheamă :
Cheamă ziua, cheamă ora,
Cheamă clipa tuturora,
Cheamă, vine, pleacă, este...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu