Icon

Pe 17 iulie a fost pomenit (pe stil vechi) Cuviosul Andrei Rubliov. Oare cum ar fi arătat filmografia lui Tarkovski fără icoanele lui Rubliov şi fără filmul („free style”) cu acelaşi titlu prin care „pescarul de oameni” Andrei Tarkovski l-a făcut cunoscut pe celălalt „pescar de oameni”, Andrei Rubliov, atâtor cinefili din întreaga lume?  

***

Seara am răsfoit, cu câţiva prieteni, broşuri despre „San Isidorio” (biserica pictată din Leon - nordul Spaniei), bisericile „preromanice” din Asturia şi Evanghelia de la Kells („The Book of Kells”) din Irlanda. Trei ipostaze de gândire (şi viziune) iconică pe care le-am putut admira cândva şi acasă la ele. Semne ale unui timp rodnic (sec. VII-XI), viu, hrănitor. Ce anume vom transmite noi, cei de azi, oamenilor de peste o mie de ani, ca marcă a „timpurilor moderne”? Poate zgârie-nori din oţel, hale şi hangare (biserici trecute musai prin „reforme”), mall-uri?

***

Graba omului recent de a „deconstrui”, de a „demitiza” poate sminti, poate provoca o cumplită deznădejde. Dar – asta contează – există un antidot: civilizaţia pierdută şi recuperată în puţinele oaze de frumuseţe şi teologie în culori. Patapievici H.R. (citat de Pr. Ioan Pintea în al său Jurnal discontinuu cu N. Steinhardt): „Pe vremuri altarele erau de lemn, iar preoţii de aur.” Astăzi, ca şi ieri şi ca şi mâine, se cuvine a căuta deopotrivă preoţii şi duhovnicii de aur, pentru că n-au pierit cu toţii. Se cuvine a căuta „mărgăritarul de mare preţ” printre mormane de surogate. Arkadi & Boris Strugaţki: „Alege binele din rău că din altă parte n-ai de unde să-l alegi.” Să nu devenim excesivi de pedanţi (ori de cristalofili, vorba lui Steinhardt)!