Home, sweet home
Ne-am întors acasă puţin mai repede (cu câteva zile). Numai bine am prins praznicul Schimbării la Faţă în bisericuţa de la Poliţie – acasă, cum ar veni.
Poate că zicala Home, sweet home păstrează (involuntar) ceva din energia taborică. Poate că asta au vrut să spună cei trei Apostoli acolo, când au cugetat: „Bine este ca noi să fim aici” pentru că „veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Poate că l-a asta s-a gândit şi Călăuza lui Tarkovski atunci când, în pragul „camerei miracolelor” spune că şi-ar dori să se mute acolo cu soţia lui şi cu fetiţa lor infirmă: „Ce bine este aici! Ce linişte! Nu este nimeni care să ne facă vreun rău!” Şi încă ceva: poate că – asemenea Scriitorului şi Profesorului din Călăuza / Stalker – omul certat cu Biserica şi rânduielile Ei, cu preoţii (grosso modo) pe care-i condamnă pentru nevrednicia lor (ba unul face trafic cu ţigări, ba altul e „imoral”, ba toţi sunt lacomi de bani şi nu educă poporul în spiritul respectului pentru aproapele, ba – mereu grosso modo – niciunul nu este „politically correct” şi nu se implică în „acţiuni sociale” etc.), nu a descoperit încă frumuseţea luminii taborice din ritmurile liturgice ale Bisericii. Nu a descoperit, pentru sine, o oază de frumuseţe liturgică, un duhovnic care să-i neteze calea spre unirea – tainică, sacramentală – cu Hristos, o biserică unde să poată spune că a ajuns la liman, că a ajuns acasă. Şi nici nu are cum să descopere toate acestea câtă vreme inima (iar unde se află inima, este şi comoara) îi este iluminată – vorba lui Constantin Noica – de radicalismul iconoclast şi puritan (cristalofil, ar spune Steinhardt) al iluminiştilor. În numele acestei ideologii (pseudo-religii) nu ajungem să salvăm pruncul din copaie şi-l lepădăm împreună cu apa sa murdară.
Dar să nu deznădăjduim şi să nu ne smintim: lumina liturgică aşteaptă ca omul să-şi cureţe ochiul interior pentru a o contempla, pentru a o apropia, pentru a se împărtăşi cu ea. Nu ne naştem toţi la aceeaşi vârstă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu