joi, 11 august 2011

Printre stele


Am tradus în româneşte un documentar: The Living Matrix. Poveşti de vindecare miraculoasă şi teorii ştiinţifice revoluţionare. Organismul conţine în sine leacuri pentru cele mai teribile boli, iar intervenţiile chirurgicale sunt agresiuni asupra corpului uman. Şi încă ceva: inima omului are raţiune şi, înaintea creierului, primeşte informaţii care se depozitează apoi în subconştientul uman (explorat de Tarkovski în Solaris şi Călăuza), unde zac şi lucrează tot felul de excrescenţe, tumori etc. Cum ar veni: propriile gânduri (sau vorbe puse „la inimă”) sunt pricina bolilor pe care le dobândim. Şi, printr-o condiţionare inversă, tot gândurile noastre ne vindecă, prin autosugestie (metoda placebo), atunci când ajungem să facem pace în noi, să oprim furtunile care ne răscolesc sufletul. Oricum, merită încercat, indiferent de rezultatul final.
Fără să ştie de toate astea, mama, în ceasul din urmă, a izbutit. Aşa a plecat spre sala de operaţie (ca apoi să treacă printr-un „purgatoriu” post-chirurgical de nouă zile): împăcată, fără balast resentimentar. Ascult, acum când scriu, un remix dance al celebrei teme muzicale din Siberiada (compozitor: Eduard Artemiev) şi sunetele electronice produse de trupa PPK la sfârşit de mileniu doi mă iau cu ele într-o nostalgică expediţie fantastică. Acolo, în zări nevăzute, printre stele, va fi odihnind acum sufletul mamei mele, al bunei mele mame…

2 comentarii:

  1. Oamenii pun la inimă fără să-și dea seama. Adună tot felul de fleacuri și se scaldă printre ele cu normalitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Revin după ce am văzut documentarul. Este de-a dreptul senzațional. Trebuie dat mai departe!

    RăspundețiȘtergere