La mijloc de drum

S-a isprăvit prima parte a stagiunii de toamnă-iarnă a Cinematecii de la B.C.U. Timişoara. Într-o foarte primitoare aulă s-au proiectat filme româneşti realizate în prima jumătate a anilor 80. Titlurile pe care, ca programator, le-am ales (Dreptate în lanţuri, Faleze de nisip, Pas în doi, Sfârşitul nopţii, Semnul şarpelui), sunt reprezentative pentru felul în care autorii lor (Dan Piţa şi Mircea Veroiu) înţelegeau, la vremea aceea, să filmeze (directori de imagine: Vlad Păunescu, Marian Stanciu, Doru Mitran, Călin Ghibu), să monteze (monteuri: Cristina Ionescu, Mircea Ciocâltei), să folosească actorii, dialogurile, scenografia şi costumele, muzica (Adrian Enescu) şi coloana sonoră în ansamblul ei. Toate aparţin aceluiaşi tip – azi apus – de sensibilitate audio-vizuală. Cândva, un astfel de film putea dărui o lume şi un ideal de viaţă celui care (cu ochii, cu urechile, cu mintea şi cu inima) îl privea. Naraţiunea de tip realist era, adesea armonios, îmbinată cu meditaţia poetică. Filmul devenea un fel de poem cinematografic cu puncte de maxim şi de minim şi comunica stări, emoţionând printr-un discurs adesea insolit, provocator. Erau anii de maturitate artistică a celor doi autori.

Păcat doar că lasă de dorit calitatea sunetului din copiile proiectate. Dacă imaginea a mai putut fi masterizată, banda de sunet a majorităţii cópiilor e jalnică. Ce ironie: în vremuri când cinematografia românească avea  compozitori care chiar au dorit să exploreze teritoriul de taină al muzicii de film (şi câţiva chiar au izbutit, cu asupra de măsură: un Richard Oschanitzky, un Tiberiu Olah, un Anatol Vieru, un Adrian Enescu, un Anton Şuteu, un Vasile Şirli şi o compozitoare: Cornelia Tăutu), muzicile lor extrem de sugestive (chiar şi în afara filmului) au fost imprimate – precar şi adesea fără profesionalismul unui sound designer – în monofonie. Acum, în special după anul 2000, când majoritatea filmelor româneşti îşi procesează sunetul în studiouri profesioniste din occident, nu a mai rămas de masterizat decât un şir lung de tăceri punctate de câteva replici banale ce copiază „firescul de pe stradă”. Şi, desigur, cântecele din genericele de început şi de sfârşit ale filmelor.

Următoarele proiecţii la Cinemateca B.C.U. Timişoara: două filme-eveniment în regia lui Mircea Săucan – Meandre (22 noiembrie) şi 100 lei (29 noiembrie); un film „neo-realist” foarte aproape de sensibilitatea tinerilor regizori români – La capătul liniei de Dinu Tănase (6 decembrie) şi două din cele mai izbutite filme de Andrei Blaier: Prin cenuşa imperiului (13 decembrie) şi Ilustrate cu flori de câmp (10 ianuarie 2012). Proiecţiile încep la ora 18.00. Intrarea liberă.