Ceasul cel mare al actorului

Un cunoscut actor român a fost răpus de o căpuşă. Actorul (care, până în momentul când a constatat efectele nefaste produse în corpul său de teribilul alien, fusese un bon viveur) este acum contaminat de o groază de viruşi care, între altele, îi atacă mielina (învelişul neuronilor). Dintr-un salon de spital, mimul declară – într-un interviu televizat – că „e cumplit să vezi cum corabia eşuează”.

Privindu-l pe Şerban Ionescu în patul unde este imobilizat îmi amintesc, involuntar, de rolul său din Imposibila iubire (1983): Călin Surupăceanu. Pe la începuturile adolescenţei mele, filmul lui Constantin Vaeni (inspirat din romanul Intrusul de Marin Preda) mi l-a apropiat cel mai tare de suflet. Tânărul vopsitor de turle de biserici pe care „ceasul cel mare” – întâlnirea cu inginerul Dan, cu doamna Sorana – îl face om (ajunge să înveţe o meserie şi, mai ales, „pe ce lume trăieşte”), era acolo desfigurat în urma unui cumplit accident care i-a zădărnicit  planurile. În chiar ziua nunţii este rănit grav, după care decade tot mai mult pe scara socială. „Când nu mai poţi strânge tare patentu-n mână, nu se mai uită nimeni la tine” – spune el cu amărăciune. În câteva momente cheie din evoluţia sa, Călin este lămurit şi restaurat de înţelepciunea doamnei Sorana. Află, astfel, că nu are rost să-şi facă griji nici pentru trecut, nici pentru viitor. Că doar în prezent poate afla cheia trecutului şi viitorului. Că piscul cel mai înalt pe care poate urca sufletul unui om este credinţa (dar – adaugă, lucidă, Sorana – şi idealul acelei credinţe e la fel de important).

..............................................................................................................................................

Cu aproape douăzeci de ani în urmă, actorul Dragoş Pâslaru părăsea scena pentru o chilie şi avea să descopere cum e pe bune viaţa monahală pe care doar o închipuia atunci când intrase în pielea personajului Alioşa Karamazov. Dar liniştea aceea pe care strungarul Ghiţă din Pas în doi disperat o căuta (ca să poată munci), ce să însemne oare azi, pentru interpretul lui, Petre Nicolae? Sau rama de lemn arzând care-l împrejmuia pe haiducul Ion (un fel de Iuda vânzătorul), jucat de acelaşi actor în Dreptate în lanţuri?

Şerban Ionescu a redevenit – din nou şi, de data asta, pe bune – Călin Surupăceanu, eroul cel mai curat, cel mai pur (un „intrus” într-o lume a „ticăloşilor”) pe care îl va fi interpretat pe ecran. I-a sosit din nou „ceasul cel mare”, al confruntării supreme: cu propria conştiinţă.

.