Învierea ca semn

„Nici învierea din morţi a lui Hristos nu este prezentată de Biserică drept o „minune” (extremă sau supremă) – un fapt „supranatural”, inexplicabil, de readucere la viaţă a unui cadavru. Mărturiile ucenicilor lui confirmă învierea ca semn, semn al fiităţii: declarate- revelare a identităţii ipostatice a Fiului-Cuvânt al Tatălui. (...) Învierea lui Hristos ca „minune” ar trimite la o nouă religie, învierea ca semn trimite la un nou mod de existenţă. Acest mod îşi propune să îl realizeze evenimentul eclezial comunal. Moartea este foarte împovărătoare, insuportabil de absurdă, o limitare existenţială a naturii umane. Şi Hristos îşi asumă în existenţa lui istorică această absurditate, moare ca să semnaleze că şi moartea poate fi trăită ca libertate a relaţiei cu Tatăl, adică drept viaţă nelimitată. Îşi asumă natura umană „până la moartea pe cruce”, unul dintre cele mai cumplite moduri de a muri. Pentru ca acest mod foarte cumplit de a muri să devină un semn al mântuirii.” (Contra religiei – Christos Yannaras, Editura Anastasia, 2012)