Trei lucruri, spunea ieromonahul de la
mănăstirea pe care-mi place s-o numesc „sânul lui Avraam”, rezultă din pericopa
evanghelică a vindecării orbului din Ierihon. Unu: mulţimea care-L înconjura pe
Iisus era hristo-centrică (în timp ce noi suntem egocentrici). Doi: orbul nu
s-a descurajat când cei din jur îl mustrau şi-i cereau să tacă; L-a strigat şi
mai tare pe Iisus. Trei: orbul avea trezvie, doar aşa a putut să fie „pe fază”,
să nu rateze ocazia (unică, poate), de a se fi întâlnit cu cel care – singurul
– îl putea tămădui...
La întoarcere, Theodor a vrut să ştie dacă şi
orbul din naştere, orb fiind, Îl poate vedea pe Dumnezeu. Întrebarea lui,
directă şi personală, mi-a amintit de scena sfâşietoare dintr-un film iranian, Culoarea paradisului. Copleşitoare – şi
emblematice pentru copilul ai cărui ochi, închişi în afară, se deschid înăuntru
– sunt cuvintele micuţului nevăzător în vârstă de opt ani din filmul lui Majid
Majidi (interpretat chiar de un copil nevăzător: Mohsen Ramezani): „Dascălul
nostru spune că Dumnezeu îi iubeşte pe orbi mai mult pentru că ei sunt lipsiţi
de vedere. Dar eu i-am răspuns că dacă este aşa, de ce
îi face pe oameni orbi ca să nu-L poată vedea. El mi-a zis că Dumnezeu este nevăzut, că este pretutindeni şi Îl
poţi simţi, Îl poţi vedea cu degetele tale. De atunci Îl caut într-una
până când, cu mâinile, Îl voi găsi şi Îi voi putea spune toate tainele mele.”
Poate că tocmai acest quest, această căutare este însăşi vederea (înţelegerea,
perceperea, cunoaşterea) lui Dumnezeu. Şi poate că această descoperire a Sa (ca
un şantier, ca un work in progress)
este chiar înnoirea omului. Pentru că, de la Steinhardt zicere, „creştinismul e
o transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Metanoia. Aceasta e
MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmulţirea vinului, peştilor,
pâinii, nu tămăduirea orbilor din naştere, slăbănogilor, gârbovilor şi
leproşilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a
lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puţin credincioşi ori făcute ca să se
împlinească proorocirile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări
de milă ale Domnului, toate concesii ale divinităţii de transformare a
făpturii. Cine e în Hristos e făptură nouă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu