Atât de mult avem
de învăţat de la tăcerea lui Theotokos, cea plină de har...Nu a rostit decât
„Fie mie după cuvântul Tău, Doamne!” Simt cum mă irosesc atunci când uit să
verific prezenţa de spirit a interlocutorului meu şi îmi închipui, naiv, că prin
cuvinte ne putem înţelege. Că limbajul este un mijloc de comunicare, de
împărtăşire. Caragiale, Beckett, Ionescu redivivus. Slavă cuvântului nerostit!...
Theotokos |
ces
RăspundețiȘtergereDomnu' ces, nu-i cum vrei matale sa spui ca e. :) Nevoia de comunicare, orice am face, ramane. Nu asta e problema. Eu acuzam abuzul de cuvinte, rostirea nefolositoare, nicidecum conversatia in sine. Omul are nevoie de om, deci si de conversatie, de "givan". Exista comunicare (eu cred in ea) si exista palavre. Sa nu le confundam. Si sa nu devenim, si in aceasta rpivinta, iconoclasti. :)
RăspundețiȘtergereca de obicei, ai dreptate. In consecinta, nu-mi ramane decat sa incerc sa comunic mai exact, mai explicit, mai limpede ceea ce voiam sa transmit subscriind postului tau.
RăspundețiȘtergereAsa ca, semnez in clar:
Ces Palavragiu