marți, 11 iunie 2013

Ileana Popovici - fata din RECONSTITUIREA, 100 LEI, FILIP CEL BUN

Mircea Diaconu & Ileana Popovici

Numărul din iunie 2013 al revistei Tango conţine şi un interviu cu Ileana Popovici – ilustrator muzical (a lucrat la Buftea şi în TVR), solistă vocală şi actriţă: o confesiune despre viaţă, carieră, oameni care i-au marcat destinul.   
Prima oară am descoperit-o pe marele ecran pe la mijlocul anilor 70, într-un film care mi-a vrăjit copilăria: Accident, de Sergiu Nicolaescu (regizor, coscenarist, actor), unde apare  alături de Vladimir Găitan şi George Mihăiţă. După 1990 aveam să-i revăd pe toţi trei într-un film-bornă al cinematografiei româneşti: Reconstituirea lui Lucian Pintilie. Până atunci însă m-am mai întâlnit cu Ileana Popovici, pe marele sau micul ecran, în filme „de public” ca: Zile fierbinţi, Revanşa, Oaspeţi de seară, Pentru patrie, Mihail - câine de circ, Capcana mercenarilor. Mult mai târziu aveam să-i descopăr ipostazele de „calibru greu”, din sus-pomenita Reconstituire, din Filip cel bun (regia: Dan Piţa) şi mai ales din 100 lei – insolitul şi cvasi-ineditul film al lui Mircea Săucan. Dezinvoltura ei din aceste trei opusuri de referinţă, mult prea puţin cunoscute (Reconstituirea a fost interzis la două săptămâni de la premieră, 100 de lei a putut fi văzut în varianta integrală abia în 1990, iar Filip cel bun a fost difuzat cu parcimonie doar în versiune trunchiată şi ajustată pretenţiilor cenzurii), este fermecătoare şi fără pereche în filmul românesc ai acelor ani. Cu Richard Oschanitzky (unul din cei mai prolifici compozitori de muzică de fim, aranjor, jazz-man din România), solista vocală Ileana Popovici a înregistrat câteva bossa-nove evergreen: „Noaptea”, „Şi-am vrut să plec”, „Umbra”, „Suita Barlovento”, un "Madrigal" ş.a.. În 1978, era una din vocile din Septembrie (regia: Timotei Ursu), unde interpretează câteva melodii de Adrian Enescu pe versuri de Romulus Vulpescu. În fine, aranjamentele ei muzicale din Revanşa, Nea Mărin Miliardar sau Capcana mercenarilor, cu muzici (Adrian Enescu, Radu Goldiş, Richard Oschanitzky, Ennio Morricone, Jeff Wayne etc.) care m-au făcut să îndrăgesc mult aceste filme în anii copilăriei.


Reconstituirea - cu Vlaimir Găitan

100 lei - cu Dan Nuţu

100 lei  - cu Dan Nuţu

100 lei  - cu Dan Nuţu

Filip cel bun

Pentru patrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu