marți, 27 august 2013

Paul Slayer Grigoriu despre A LITTLE ROMANCE

"Mi-a mers la inima si A Little Romance – usurel, vag melodramatic, dar cu talc. De fapt, intr-un fel, reteta hollywoodiana se bazeaza pe “ingrediente” care nu sunt deloc rele in sine: un pic de neverosimil, intoarceri de situatie neprevazute, un strop de supranatural si, evident, happy-end. Sa nu aruncam imediat la cos happy-end-ul, doar pentru ca cele mai multe filme care se termina asa sunt proaste. In fond, care e nadejdea crestinului? Ce il face sa “se bucure pururea” (I Tes V, 16), desi e adesea stramtorat, necajit de ale vietii, amenintat de nenorociri si, in plus, mai vede si lumea mergand din rau in mai rau? Tocmai asteptarea acelui happy-end maret care va fi A Doua Venire. Nu ne infatiseaza oare Patericul, dar si viata de zi cu zi, exemple in care neverosimilul devine posibil prin credinta? Si nu e interventia supranaturala a lui Dumnezeu cea care ne scoate din situatii carora nu le mai gasim iesire, ne da solutii care “la oameni sunt cu neputinta”? Problema celor mai multe “super-productii” hollywoodiene nu este ca fac uz de aceste lucruri, ci ca le-au vulgarizat, le-au bagatelizat, le-au injosit. Happy-end-ul s-a transformat, in majoritatea cazurilor, intr-o vulgara satisfactie pamanteasca, uneori de-a dreptul pur trupeasca. Speranta cea mare are scopuri mici, ni se prezinta raiul pe pamant, in fond o serie de paradisuri artificiale care nu sunt decat luciri ale iadului. Aspiratiile si pasiunile sunt reduse la solutii facile si acel “deus ex machina” le permite protagonistilor sa se balaceasca in continuare in glodul lor. Ei bine, A Little Romance foloseste mult din reteta de la Hollywood, dar “smechereste” (in sensul bun – daca se poate asa ceva), fara sa devina tributar si mentalitatii dominante. Pentru ca happy-end-ul nu prea e “clasic”, ci mai degraba dureros, pentru ca melodramaticul se bazeaza totusi pe trairi adanci omenesti, pentru ca neverosimilul e o conventie care subliniaza mai bine metafora. E un strop de candoare – asa, cu neputintele ei si ale vremii noastre – intr-o lume de concupiscenta, atat trupeasca, cat si spirituala. Admirabil personajul jucat de Laurence Olivier, plin de candoare si viclenie in acelasi timp, imi aminteste mai putin de Jean Valjean si mai mult decat orice personaj dickensian din aceeasi familie. Iar Dickens, o spunea si Steinhardt, cu toata melodrama lui, e un ecou al adancului omenesc. In privinta candorii si, de ce nu, a puritatii celor doi (pre)adolescenti, scena cu filmul pornografic mi se pare de mare insemnatate. Pentru ca, in general, fatza de asemenea filme, exista doua tipuri de reactie: fie sunt cei care le gusta si se dedulcesc de pacatul desfranarii si preadesfranarii, fie sunt cei care le resping, dar cu mandrie puritana. Pentru acestia din urma, protagonista unui asemenea film nu poate fi decat o “taratura, o curva nenorocita” sau, cum se spune mai nou, o “zdreanta”. Ei bine, Lauren nu vede asta, ci spune, “e atat de frumoasa, de ce face asta?” In primul rand ea vede frumusetea din om, deci “chipul”, care nu poate fi distrus, nici daca e acoperit de mormane de noroi. Si simte durere pentru pacatul aceleia, nu dorinta “adulta”, “matura” de a o judeca, dorinta ce vine adesea din refularea propriilor vinovatii (cu gandul, cel putin) ale adultilor categorici." (Paul Slayer Grigoriu)

A Little Romance - a film by George Roy Hill

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.