Love Story

Firește, din curiozitate, ea s-a culcat cu primul bărbat

și a observat cum umblă el prin trupul ei

de parcă mâna un tractor

și era cumplit de obositoare munca asta a lui

până când și-a încheiat pantalonii și a plecat.

Apoi, tot din curiozitate, s-a culcat cu al doilea bărbat

care și el a arat adânc trupul ei

și ea a simțit un fel de compasiune

că bărbatul acela muncea atât de mult

încât i-a venit să-l întrebe dacă nu era mai bine

să stea de vorbă

dar el era prea prins ca s-o poată asculta

iar când și-a tras hainele pe el

era prea târziu pentru a-l mai întreba ceva.

Așa s-a culcat ea cu toți bărbații care-i cereau

s-o facă și toți îi cereau s-o facă iar ea nu s-a opus niciodată

cu toate că n-a reușit să înțeleagă

la ce folosește toată nădușeala asta

și ei plecau mult prea repede

încheindu-și în același fel

pantalonii lor care miroseau a mosc și tăbăcărie.

Într-o zi s-a întâmplat

ca un bărbat să nu-i mai ceară nimic

și așa a rămas el privind prin ea ca printr-o fereastră

care dădea, poate i s-a părut numai, spre dimineața care se desfăcea afară

și spre cerul umed

și bărbatul acela vorbea, povestea ceva rar

din războaiele lui

și era primul bărbat pe care l-a auzit vorbind.

Nu aflase până acum că bărbații pot vorbi,

toți gâfâiau doar

și apoi iute plecau nu înainte de a-și încheia pantalonii lor cu miros de capră.

Se făcuse seară

și nu se mai sătura să-l asculte pe bărbatul acela

coborât din preerie

și el mirosea parcă a nemărginire

iar în ochii lui căprui sau albaștri sau verzi

fiindcă se făceau căprui când vorbea despre singurătate

și verzi sau albaștri când duios o descoperea alături iar ea îl asculta

cu nesaț să nu-i piardă un cuvânt.

Apoi, nu știe cum, a lunecat în brațele lui

iar brațele lui au cuprins-o încet

iar femeia din ea, care nu îmbrățișase niciodată pe nimeni

care nu mângâiase niciodată tractoarele acelea care-i arau trupul

a simțit nevoie să mângâie și să sărute.

Așa a descoperit

că se făcuse lumină în inima ei

iar trupul ei devenise vioară

De atunci bărbatul acela îi aprinde focul iarna în sobă

și-i mângâie pe creștet copiii

iar de sub șuba lui care adie a nemărginire

scoate uneori o turtă dulce sau un ghiocel

pe care i le dăruiește și ea știe că

nimic nu e mai de preț decât aceste daruri sărace.

un poem de Lucian Avramescu 

Contest - un tablou de Dan Voinea