Solaris - Laudă somnului

Criza „solaristicii” și impasul în care această „știință” se află de veacuri este foarte asemănătoare cu impasul în care de două mii de ani, se află civilizația ce stă sub semnul Sfintei Treimi pe care - sub forma ireprezentarea lui Andrei Rubliov - o putem zări, câteva clipe, atunci când Kris meditează, cu capul plecat, în fața monitorului de care este lipită cunoscuta icoană. Pentru că, spune un personaj (Snaut), „omul are nevoie de o oglindă”, monitorul este acoperit de o icoană. Pentru început, doar în colțul din drepata jos. 

„De ce vreți să distrugeți ceea ce încă nu înțelegeți?” Și ce e, în fond, de înțeles, în Solaris-ul tarkovskian? Poate doar că „infernul suntem noi”, că „vizitatorii” nepoftiți sunt în creierele noastre neodihnite care s-au dezvățat să mai doarmă. La un moment dat, Snaut îi cere lui Kris să citească un scurt fragment din Don Quijote în care Cavalerul Tristei Figuri îl laudă pe Sancho pentru discursul său despre somnul ce nivelează clase sociale, rase, bresle. (Dar are un singur cusur somnul: prea seamănă cu moartea.) Ca să ai un somn bun însă, e nevoie să duci „lupta cea bună”, să rămâi om, să nu te rinocerizezi, să nu (te) trădezi. Dacă pleci la închisoare - îi spunea Oscar Steinhardt fiului său, Nicolae, în ajunul arestării (se întâmpla în „obsedantul deceniu”) - zilele îți vor fi cumplite, dar nopțile ușoare. Dacă te eschivezi și accepți să fii martor al acuzării, vei avea zile bune, dar nopțile îți vor fi de nesuportat. 

Sensul călătoriei în adâncul conștiinței omenești din Solaris (un film de con-știință și ficțiune, nu unul de știință și ficțiune): să deprinzi - ca psiholog (Kris e psiholog) - să înțelegi, să cunoști, să iubești lumea ca un poet, iar nu ca un contabil (Kris e asemănat de tatăl său cu un contabil). Să descoperi Poezia. Doar așa vei putea desluși sensul cuvintelor lui Kris: „Rușinea va salva omenirea”. (Opusul rușinii: indiferența.) Sau declarația de dragoste către Hari: „Îmi ești mai dragă decât toate cuceririle științifice!” Solaris - poate unul din cele mai tulburătoare (și îmbucurătoare) filme de dragoste (în straie „S.F. pentru cei ce nu pot ieși din robia genurilor) din câte s-au făcut.