Avem și noi (mini)Spotlight-ul nostru

Am văzut recent, Spotlight (Oscar 2016 pentru cel mai bun film cel mai bun scenariu). Și-am zis OK. Evident, subiectul său de scandal, care zace pe masa de lucru a ziariștilor de zeci de ani, trebuia să ajungă și film. Film de Hollywood. Și recunoscut de Oscar. Cum s-a și întâmplat, de altfel. Eu însă mă gândesc la altceva: când vor dori cei de la Hollywood (și dacă vor dori vreodată) să facă un film - „demascator”, „obiectiv”, „curat” - despre mega-corupția din presă, despre manipualrea odioasă prin media? Despre darea în vileag a cinsimului jurnalistic care falsifică, denaturează, minte cu nerușinare. Există, sigur, Născuți asasini, există Rețeaua și încă alte câteva. Dar filmul lui Oliver Stone n-a avut acces la Oscar (pentru că nu îl chema Forrest Gump, care a ras toate Oscarurile importante în acel an). În Spotlight există numai „good guys” (o mână de ziariști „pozitivi”, de „bună credință”) și „bad guys” (preoții acuzați, cu dovezi, mărturii etc., de fapte grave, pentru care un civil ar fi pedepsit). Pe aceștia din urmă nu-i vedem în prim plan (excepție: episcopul romano-catolic dispus să mușamalizeze), despre ei doar se vorbește. Dar, nu-i așa, ce mai contează? Important e că „le-a zis-o”, că „s-au dat cărțile pe față”, că „acum știm cum stă treaba” ș.a.m.d.
Nici n-am apucat, ieri, să termin de vorbit cu Ionuț Mareș (prietenul meu ziarist, de bună credință și băiat bun ca ziariștii din Spotlight), să constat că OK-ul dat de mine e altceva decât OK-ul dat de el acestui film „justițiar”, „restaurator de adevăr”, „obiectiv”, că descopăr cum face valuri pe facebook un videoclip autohton ce râvnește la același statut de „Spotlight”. Miza lui: lemnul pe care, vezi Doamne, l-ar prefera Dumnezeu cărămizii sau betonului sau oricărui alt material de construcție. Și mult demonetizata smerenie. Ionuț mă întreabă ce cred despre acest videoclip, pentru că el, jurnalist imparțial, spune că se abține de la comentarii. Ce să cred? Că e așa de ușor să ne jucăm cu vorbele („creștin”, „smerenie”, „iubire” etc.). Că uităm că lemnul nu e numai materialul din care se construiesc unele biserici, ci - mai ales - materialul din care e făcută crucea. Nu doar a Mântuitorului, ci a fiecăruia dintre noi. Că e atât de ușor să fii „creștin de ocazie”, vorba unui preot-superstar. Că e așa de ușor să faci un talmeș-balmeș, să chemi câteva figuri populare ca să le pui să rostească o lozincă și nimeni (sau aproape nimeni) să nu observe și să nu se lase păcălit. Că unele din acele figuri populare - cu aportul mass media (mai exact al unor mega trusturi de radio TV) - au manelizat cu nonșalanță un popor întreg, fără ca nimeni să le ceară acum socoteală. Sigur, potrivit principiului cererii și ofertei, folosit cu mare vicleșug. „Bine gândit!”, vorba unui personaj de Mircea Albulescu, „Americanul” din Semnul șarpelui. Care Mircea Albulescu a plecat la cele veșnice în chiar ziua când a fost lansat acest videoclip „justițiar”.