În 1983, când a apărut pe ecrane, Ochi de urs (regia Stere Gulea, adaptare după nuvela omonimă a lui Mihail Sadoveanu) era unul din cele mai bune filme românești ale anului. Avea o companie de cinste: Baloane de curcubeu (de Iosif Demian), La capătul liniei (de Dinu Tănase), Faleze de nisip (de Dan Pița), Sfârșitul nopții (de Mircea Veroiu), Fructe de pădure (de Alexandru Tatos). (Restul de lung-metraje nu merită pomenite.) Mai toate au fost distribuite cu parcimonie la cinema sau chiar interzise, la doar câteva zile de la premieră. Tot atunci, Glissando (de Mircea Daneliuc), De ce trag clopotele, Mitică (de Lucian Pintilie) și Imposibila iubire (de Constantin Vaeni), deși terminate în 1982, nu primiseră încă aprobare pentru distribuție. Filmul lui Pintilie a putut fi văzut abia în 1990. La fel filmul lui Pița.
Ochi de urs este cea dintâi adaptare inteligentă pe ecran după Sadoveanu. Stere Gulea izbutește să evite ilustrativismul pueril din ecranizările anterioare (Mitrea Cocor, Neamul Șoimăreștilor, Baltagul, Frații Jderi). Întreaga echipă e vrednică de pomenire: directorul de imagine (Florin Mihăilescu), scenograful (Andrei Both), compozitorul (Lucian Mețianu), pictorița de costume (Svetlana Mihăilescu), actorii (Dragoș Pâslaru, Sofia Vicoveanca, Daniela Vlădescu, Valentin Uritescu) și toți ceilalți. Povestea lui Culi Ursache, pădurarul căruia îi moare soția și - cu ajutorul mamei sale aprige - izbutește să treacă peste durerea despărțirii de cea care i-a fost atât de dragă, avea să fie remixată în 1986 de Mircea Veroiu (pe un scenariu de Ion Brad), cu același Dragoș Pâslaru, în Umbrele soarelui.
Pentru cine nu l-a văzut sau cine l-a văzut dar mai vrea să-l vadă: Ochi de urs va fi proiectat pe marele ecran de la Cinemateca BCUT marți 18 octombrie ora 18. Intrarea liberă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu