Despre lucruri și suflet

Înainte de liberalizarea textelor pentru muzica ușoară românească (începând cu 1990) mă întrebam pentru cine anume vor fi fost compuse piesele lui Florin Bogardo, cu versuri atât de luminos-poetice, de iubitoare de înțelepciunea vieții. Care e înțelepciunea vieții, așa cum o aflăm în cântecele lui Florin Bogardo? Iubirea aceea care umanizează, care topește tot ce e urât și respingător în ființa zisă om. Mă întrebam cui folosesc aceste muzici (dar și muzicile pop ale lui Adrian Enescu de dinainte de hit-ul cu Bună seara, iubito, dar și ale lui Anton Șuteu), câtă vreme ceea ce se căuta în zona pop era nu filosofia, ci o poveste simplă de viață cu două-trei metafore, spusă pe ritmuri dansante și, eventual, cu sonorități electronice - pe atunci - insolite.
De curând, la chioșcurile de difuzarea presei (doldora de reviste de integrame, de literatură bulevardieră, de calendare ortodoxist-pietiste cu superstaruri cuvioase și în vogă, la mare căutare pentru miracolele pe care - dincolo de mormânt - se spune că le fac), dincolo de reviste pentru adulți, găsesc un CD cu Stela Enache. Sunt înregistrări din anii 70-80-90 și, datorită gradului ridicat de poezie, par picate din lună. Oricum, nu de pe planeta Pământ, unde cu totul și cu totul alte ritmuri și vorbe aduc rating. Întotdeauna mi-am dorit să am acces la integrala miniaturilor componistice (cum să le numesc mai bine) ale lui Florin Bogardo. Pentru că sunt muzici-poem anume. Și, de-a lungul anilor, am strâns vreo 100 de piese pop. Trist e nu faptul că altele, cu totul alte piese pop au „marcat” în conștiința publicului ascultător din România (de exemplu Lalele, Drumurile noastre, Fotoliul din odaie și altele asemenea, unde primează sentimentalismul facil și versurile simpliste), ci uitarea care s-a așternut asupra acestor mici nestemate. Dar poate că așa trebuia să se întâmple. Poate că modul de viață, modul de a iubi și de a gândi al celor mai mulți se potrivește mult mai bine cu fotoliul din odaie, cu frumoasele lalele și cu țigara uitată pe noptieră, iar nu cu șoaptele diafane - deopotrivă simple și cu implicații profunde - ale exprimării poetice (insolite, conotative, sugestive) din universul bogardian.
CD-ul conține o serie de piese editate anterior, dar și altele mai puțin cunoscute: Despre lucruri; Dorul, flacără nebună; două trackuri orchestrale (unul cu Stela Enache în backing vocals) din filmul Declarație de dragoste; Crede în dragostea mea; Cei ce iubesc; De câte ori ești lângă mine. Ultima piesă de pe CD este un medley în care cântă Fuego în duet cu Stela Enache. Fuego însă e din alt film decât Bogardo sau Aurelian Andreescu. Dar poate că acest potpuriu de șlagăre de la final asta s-a dorit: o cireașă (hiperzaharisită) pe un tort delicios, în care emoția și gândirea sunt - până atunci - mereu în armonie.
Și încă ceva: Theodor îmi spune că a visat cu melodia Despre lucruri. O reascultăm în drum spre școală. Versurile lui Virgil Carianopol, prin vocea Stelei Enache, elogiază lucrurile toate pentru multul lor bun simț. Spre deosebire de oamenii care coboară și urcă, oamenii care nu stau la locul lor, care nu-și văd de treabă, ci caută să ia locul altora. Lucrurile însă stau acolo unde-s așezate. Theodor: „Și la fizică am învățat că un obiect rămâne acolo unde l-ai așezat dacă nu este ridicat de cineva.” Limbajul științific și limbajul poetic. Poetul nu se mulțumește să constate, să informeze. El caută să ajungă la natura obiectelor, la sufletul lor, și uneori se minuează de cât de mult bun simț - spre deosebire de om - pot avea niște biete lucruri.

Florin Bogardo