sâmbătă, 15 iunie 2019

Temă cu variațiuni la TMT

Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara este, pentru reputatul regizor sârb Kokan Mladenović, terenul fertil unde - inspirat de filosofia versurilor din Sonetul 66 de Shakespeare - a montat un triptic: Opera cerșetorilor (2015), Sonetul 66 (2017), Lacul lebedelor revăzut (2019). Sunt trei spectacole de rezistență (nu în ultimul rând, o rezistență față de galopanta de-poetizare a lumii), cu miză universală. Ample elemente de coregrafie (Andreja Kulešević), muzică (vocală și instrumentală sau electro-acustică, de Irena Popović), costumele (Tatjana Radišić) și scenografia (Marija Kalabić) sunt investite cu valențe expresive de personaj dramatic. Dramaturgia celor trei spectacole este imaginată de Góli Kornélia. Viziunea regizorală își găsește un partener ideal și în echipa de actori de la TMT, care excelează nu doar prin actorie, ci și prin coregrafie și interpretare vocală. Și, mai ales, printr-o solidaritate susținută în numele Teatrului și Poeziei ce nu vrea să amuțească sub semnele locurilor comune.
Opera cerșetorilor
Privirea regizorală — cum altfel? — este ironică (și chiar auto-ironică), inclusiv față de imperativele corectitudinii politice. „Libretul” (John Gay, Shakespeare, o veche legendă rusă sau germană) sau „textul” de la care se pornește e mai mult un pretext. Miza nu este ilustrarea unei povești (sau a unor versuri) mai mult sau mai puțin cunoscute (dramatizate, ecranizate etc.), ci crearea unei atmosfere, a unei lumi. Rezultatul: nu o poveste „cu cap și cu coadă”, cu dialoguri „realiste”, ci o alegorie filosofică în trei părți (dintre care cea mai „esențializată”, mai „abstract-cubistă”, mai „non-narativă”, e Sonetul 66, în timp ce, în Opera cerșetorilor, nucleele narative sunt cel mai puțin „dinamitate” de modernitatea viziunii scenice). 
Sonetul 66
Lumea din tripticul lui Kokan Mladenović stă sub semnul răsturnării valorilor și al auto-distrugerii (prin „globalizare” și „consumism”), în care „omul pur cerșește”, iar nemernicia e înveșmântată în „purpur și huzur”, în care „virtutea fecioriei” e „târguită”, iar „desăvârșirea jalnic umilită”. Legea este făcută de „forța șchioapă” care îl dezarmează pe cel drept, prostia e „dascăl la cei cuminți”, iar binele „slujește ca rob la rele”. Întreaga planetă, transformată într-un gigant coș de gunoi, e supusă unui grăbit proces de îmbătrânire. Poluarea e deopotrivă morală (așa cum o surprinde sonetul shakespearian) și materială. Lacul lebedelor revăzut denunță ipocrizia politicianismului de sorginte ecologică. Nu fără auto-referențialitate, căci — ni se spune de către raisonnerii piesei — artiștii înșiși, sub conducerea regizorului, contribuie și ei la supraîncărcarea planetei cu deșeuri plastice. 
Lacul lebedelor revizitat
Trilogia lui Mladenović are toate datele pentru a fi relevantă pe scenele din lumea întreagă (iar Sonetul 66 ar merita să ajungă la Mezzo TV). Nu mai rămâne decât să fie descoperită de un manager sau de un agent cu influență pentru a fi inclusă în circuitul internațional. Sau, măcar, național.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.