Testimonial și eshatonul de fiecare zi

Răzvan Georgescu

Răzvan Georgescu a fost un filolog timișorean care a emigrat, cu familia, în Germania. Când nu împlinise încă 40 de ani a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier. A fost operat, iar doctorii i-au mai dat cel mult trei ani. Atunci s-a apucat să mai facă un film (cu câțiva ani înainte scrisese și regizase pentru televiziune, alături de Florin Iepan, Născuți la comandă — Decrețeii): un documentar care, fără să fie explicit biografic, vorbește despre lupta sa zilnică pentru viețuire. 

Testimonial (2008) este povestea câtorva artiști sau scriitori din SUA, Germania și România (Helmut Dubiel, William Finn, Jörg Immendorff, Katherine Sherwood, Bill Viola, Peter Jecza) care au trecut și ei prin complicate intervenții chirurgicale și care, dedicându-se creației până în ultima clipă, și-au prelungit viața. Cât timp a lucrat la Testimonial, tumoarea lui Răzvan Georgescu a stagnat. A început să evolueze abia după ce s-au terminat filmările. În 2014 avea să termine un alt documentar, Pașaport de Germania, ai cărui interpreți sunt câțiva cetățeni români de etnie germană care, înainte de 1989, au reușit să emigreze în Germania, iar acum povestesc despre viața în noua lor patrie.  

Este surprinzătoare seninătatea mărturiei din Testimonial, tenacitatea unor oameni (care nu interpretează roluri) ce trăiesc under pressure, răscumpărând timpul prin cărțile  pe care le scriu, spectacolele pe care le regizează / coregrafiază, prin tablourile pe care le pictează sau prin materialele video pe care le regizează. Este uimitoare calea pe care a ales-o Răzvan Georgescu pentru a vorbi despre sine prin poveștile de viață ale altora. Unul din cei filmați, scriitorul și filozoful Helmut Dubiel, vorbește despre războiul său nevăzut cu boala — pe de o parte dorința imperioasă de a renunța, de a se considera mort față de lume, pe de altă parte nevoia de a se reinventa, de a nu se da bătut. La un moment dat, spune că boala i se pare că i-a fost dată pentru că l-a mâniat pe Dumnezeu atunci când, în tinerețe, îndrăgostindu-se de cea care avea să-i devină soție, a uitat de Dumnezeu. Katherine Sherwood, artist plastic, după o perioadă de convalescență, s-a apucat din nou de pictat. Noile sale lucrări, de mari dimensiuni (pentru că își pierduse motricitatea fină), imaginau trupuri hiper-realiste în diverse forme de suferință, de malformare. 

Pe alocuri, Testimonial amintește de coregrafiile și tragi-comedia din All That Jazz, pe care Bob Fosse l-a conceput după criza cardiacă suferită pe când filma Lenny. Testimonial este tot un fel de „good-bye, life” și un omagiu adus bucuriei de a exista. Chiar dacă numărătoarea inversă știi că nu mai poate fi oprită. Într-un fel, este și un film despre nemurire, pentru că cel care știe că va muri, că poate muri în orice clipă, este deja nemuritor. Răzvan Georgescu avea să mai trăiască 12 ani după ce primise diagnosticul.