marți, 8 martie 2011

Dear Miss


De 8 martie, Ziua Femeii pe partea mea de continent, soarele „cu dinţi” a limpezit cerul. Îmi vin în minte cuvintele criticului de cinema D.I. Suchianu, care – într-un interviu acordat Eugeniei Vodă pe când avea o vârstă venerabilă – afirma că se numără „printre cei – puţini – care mai cred în domnişoare” pentru că ele, domnişoarele, sunt „o elită a speciei, marele lux al planetei noastre”. Ce înţelege dumnealui prin domnişoară? „Nu o stare civilă, nici o anumită vârstă”, ci „graţie, farmec proaspăt şi reconfortant: o figură deschisă, ochi limpezi, dar mai ales un elan generos în faţa vieţii, o teribilă dorinţă de a pricepe, o stare de aplecare spre viitor”. Despre comportamentul feminin povesteşte (tot Eugeniei Vodă) şi regizorul Nopţii furtunoase, Jean Georgescu: „Pe vremea mea era altfel...o fată nu ieşea singură pe stradă până la 17 ani. Dacă se ducea la baluri, să întâlnească un curtezan, se ducea cu mama.” Şi adăuga, în interviul dat în 1982 că fetele (în 1982 A.D.) s-au făcut aşa, băieţoase, aleargă pe stradă cu nişte pantaloni, cu pantofii nefăcuţi, iar unele îmbrăcate bine mănâncă gogoşi. Astea sunt lucruri imposibile!”
Mă gândesc, acum, la – mai ales – două domnişoare din două filme japoneze foarte înrudite ca atmosferă: Tokyo Monogatari şi Okuribito. Ele sunt cu adevărat domnişoare în accepţiunea lui Suchianu, au farmec proaspăt şi reconfortant, au – fiecare – „figură deschisă, ochi limpezi şi  un elan generos în faţa vieţii, o teribilă dorinţă de a pricepe, o stare de aplecare spre viitor”. Forţa lor stă în graţie, iar înţelepciunea lor este dată de smerenia cu care ştiu să aştepte, să înfrunte opreliştile, să fie recunoscătoare şi să slujească celor apropiaţi. Prima, Noriko (din Tokyo Monogatari) trăieşte singură după ce soţul i-a fost dat dispărut în WWII. Îi îngrijeşte pe socrii veniţi în vizită în Tokyo dintr-un îndepărtat orăşel de provincie cu dragoste aleasă (iar credincioşia ei aminteşte de personajul Rut din Vechiul Testament), ca şi cum bărbatul ei (căreia continuă să-i rămână devotată) ar trăi încă. De fapt, pentru ea, el încă trăieşte…Cealaltă, Mika (din Okuribito) îşi înconjoară bărbatul cu îndelungă răbdare şi înţelegere atunci când acesta (un violoncelist rămas şomer) este nevoit să-nceapă viaţa de la zero, ca lucrător la pompe funebre.
În fine, tot în acest 8 martie, îmi amintesc de stihurile sanscrite dedicate feminităţii:
Câinele-a văzut o fată
„Carne!” – a zis, bătându-şi dinţii
Şi-şi priveau părinţii fata
„Floare!” – au zis, plângând, părinţii
Şi-a văzut-o un călugăr
„Bestie!” – a strigat ascetul
Şi-un poet privit-a fata
„Înger!” – a şoptit poetul…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.