vineri, 11 martie 2011

Peacock


Într-alt colţ al planetei, un tsunami urmat de un cutremur puternic a făcut câteva sute de victime. Câteva zeci de vieţi au fost secerate, alte câteva sute – se grăbeşte mass-media să constate – sunt răniţi şi, într-un fel sau altul, vătămaţi de natura supărată pe om. Pe aici, pe la noi, primele adieri de primăvară ne îndeamnă – încă o vreme – la visare, îţi dau senzaţia că totul (tot ce e bun, frumos, viu) este încă posibil. Cântecul guguştiucului sau al mierlei de dimineaţă (pe care îl auzim de vreo două săptămâni încoace) este şi el un vestitor al primăverii, asemenea păunului din finalul Amarcordului fellinian.
Mai nou, Ioan se ridică în picioare şi merge, sprijinindu-se de ziduri sau rafturi de bibliotecă. Se pregăteşte, în felul său, să întrupeze cugetarea blagiană: „Omul – singurul animal care umblă pe două picioare, vertical; el poate fi socotit ca o prelungire a razei pământului. Toate celelalte animale sunt tangente”. Eu, nătâng, îl urmăresc îngrozit că ar putea să cadă pe spate şi să se lovească la cap de gresie sau de vreun obiect ascuţit (sindromul drobului de sare nu mă ocoleşte), uitând că nici un fir de păr nu se clinteşte din capul omului fără ştirea lui Dumnezeu. Cu şaptezeci de ani mai în vârstă, mama abia mai umblă. Dar ştiu că prospeţimea lui Ioan şi prezenţa de spirit a lui Theodor sunt benefice pentru ea. … După scurta vizită de ieri la clinica din Szeged mi-a răsunat aievea refrenul unui cântec: Good from bad, past from present, I from me…On one side now, and on the other the end…  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.