marți, 16 august 2011

Lynette


Aflu de o carte despre care nu ştiam nimic: Mărturie pentru cei ce înfruntă boala. Moştenirea lui Lynette de Pr. Luke Veronis (Ed. de Suflet, 2011). O americană (fiică de misionari baptişti) a descoperit Ortodoxia în timp ce activa la o biserică nedenominaţională, unde a predicat Peter Gillquist (un „creştin evanghelic” plin de zel, care i-a studiat pe Sfinţii Părinţi şi a căutat tradiţia sobornicească a Bisericii, găsind-o în cele din urmă în Biserica Ortodoxă). După o perioadă în care a ezitat (crezând că nu este loc pentru activităţi misionare în Biserica Ortodoxă), Lynette este primită, împreună cu soţul ei, în Biserică. Doreşte să fie misionară şi ajunge, împreună cu familia, în Albania. Într-o zi află că are cancer. Mai trăieşte aproximativ douăzeci de luni, pe care alege să le petreacă în Albania, unde va muri şi va fi îngropată. Experienţa ei este analizată şi sintetizată de autorul cărţii pe baza mărturiilor ei, a email-urilor şi a mărturiilor celor care i-au fost apropiaţi.
Lynette Hoppe (┼1960)s-a stins din această lume în anul 2006, cu bucuria cu care se vor fi mutat la cele veşnice doar mucenicii. Experienţa ei este zguduitoare prin tăria de caracter a acestei femei. Adevărata tărie de caracter, căci în lumea de azi – parcă mai mult ca oricând – perspectiva este anapoda: puternici sunt consideraţi nu cei „cu frică de Dumnezeu”, cei care se smeresc şi deprind a vieţui după Rânduială (iar nu după capul lor), ci aceia care – „emancipaţi”, „progresişti”, „iluminaţi” – pretind că le sunt sieşi suficienţi. În momentul în care a aflat că suferă de o formă galopantă şi avansată de cancer, Lynette a înţeles că de abia atunci avea să înceapă să trăiască ceea ce a propovăduit. La fel cum vor fi înţeles cei care L-au descoperit pe Hristos în gulagurile comuniste. Credinţa,  pentru Lynette, a lucrat întru schimbarea (îmbunătăţirea) sufletului ei, ştiind bine că sănătatea trupului nu o va mai putea recăpăta vreodată. Timpul pe care îl va mai avea de trăit a fost pentru ea un „timp al restaurării”, al deosebirii esenţialului de efemer.
Confruntându-se cu năprasnica boală, Lynette a înţeles că nu are timp de pierdut: cei care au „nedreptăţit-o” (sau au hulit) sunt şi ei iubiţi de Dumnezeu. Şi cine poate spune ce evoluţie va avea cel care, la un moment dat, grăieşte cumplite vorbe de ocară? A înţeles mai ales cum să trăiască atunci când, ştia prea bine, mult nu mai avea de trăit. A murit, se spune, cu zâmbetul pe buze (asemenea lui Iacob din Jacob’s Ladder), după chinuri groaznice în care a izbutit, totuşi, să facă linişte în sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu