Am reînceput proiecţiile cu filme româneşti la Cinemateca BCUT de pe lângă Universitatea de Vest din Timişoara (coordonator de proiect: d-na Lia Vighi). Am avut mână liberă şi am ales filme de referinţă din anii 60, 70 şi 80. iniţial trebuia să fie zece, acum sunt 10 (+1) datorită obiecţiei regizorului Dan Piţa, invitat de organizatori în săptămânile următoare („Da’ alea de după 1990 ce au?” – ar fi întrebat regizorul). Aşa s-a mai adăugat un titlu: Hotel de lux (1992).
În stagiunea din primăvară-vară 2011, în care am prezentat Concurs (de Dan Piţa), Reconstituirea (de Lucian Pintilie), Proba de microfon şi Croaziera (de Mircea Daneliuc), Secvenţe (de Alexandru Tatos), La „Moara cu noroc” (de Victor Iliu), Nunta de piatră (de Mircea Veroiu şi Dan Piţa). Acum am pregătit alte zece filme. Fără ele (şi fără alte câteva – o parte prezentate deja, altele care aşteaptă să fie proiectate în stagiunile viitoare) mi-e greu să concep cinematograful românesc evergreen (iar nu „vechiul cinema românesc”, aşa cum îl numesc unii):
■ 11 octombrie 2011 ora 18 - Dreptate în lanţuri (Dan Piţa, 1984)
■ 18 octombrie 2011 ora 18 - Faleze de nisip (Dan Piţa, 1983)
■ 25 octombrie 2011 ora 18 – Hotel de lux (Dan Piţa, 1992)
■ 1 noiembrie 2011ora 18 - Pas în doi (Dan Piţa, 1985)
■ 8 noiembrie 2011 ora 18 - Semnul şarpelui (Mircea Veroiu, 1982)
■ 15 noiembrie 2011 ora 18 - Sfârşitul nopţii (Mircea Veroiu, 1983)
■ 22 noiembrie 2011 ora 18 - Meandre (Mircea Săucan, 1967)
■ 29 noiembrie 2011 ora 18 - 100 lei (Mircea Săucan, 1973)
■ 6 decembrie 2011 ora 18 - La capătul liniei (Dinu Tănase, 1983)
■ 13 decembrie 2011ora 18 - Prin cenuşa imperiului (Andrei Blaier, 1976)
■ 10 ianuarie 2012 ora 18 - Ilustrate cu flori de câmp (Andrei Blaier, 1975).
Intrarea este gratuită. Fiecare film este prezentat înainte de proiecţie. La sfârşit, discuţii pe marginea celor văzute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu