vineri, 2 martie 2012

Oglinda spartă - Gabriel Oseciuc

Gabriel Oseciuc
M-am întâlnit cu actorul Gabriel Oseciuc în cyberspace, după ce a iscălit un comentariu la un videoclip (Breakfast – o secvenţă de muzică contemporană de Adrian Enescu, pe versuri de Jacques Prévert) pe care îl postasem pe canalul meu de youtube. Combinaţia audio-vizuală din acel poem muzical încântă şi tulbură deopotrivă. Pentru actorul homesick, acest videoclip – „dintre sute de „catarge” ce stăbat „YouTubele”” – este „ca o floare, ca o briză, ca o zare, ca o mare… ca o mare, mare jale, ca o renunţare, ca o abdicare, ca o amânare, ca o răsuflare, ca o apăsare, ca o mare, mare avatare!”
Dana Dogaru & Gabriel Oseciuc

L-am văzut doar în filme (pe marele şi micul ecran), deşi a jucat şi pe scena Naţionalului bucureştean (de unde spune că a „furat” meserie: „E o şansă uriaşă să fii la Naţional, să joci alături de atâţi actori mari.”). A jucat în filme puţine, dar de neuitat. Pentru mine, Gabriel Oseciuc a fost, mai întâi, „maistoraşul Aurel” în cine-biografia (vag) romanţată, Aurel Vlaicu. Abia apoi aveam să-l văd în Prin cenuşa imperiului şi în Zidul (două „şanse unice”, spunea el într-un interviu pentru revista Cinema din 1982) – ambele filme tributare unui solid concept regizoral, dar mai ales unor imagini şi scenografii extrem de sugestive. La începutul anilor 80 apărea în ultimele roluri principale în film, unde a convins din nou: Zbor planat şi Ana şi „hoţul”. Apoi a dispărut de pe ecrane.
Gabriel Oseciuc

La fel ca al său Darie din Prin cenuşa imperiului, Gabriel Oseciuc a pornit să vadă lumea. Şi dus a fost. Plecarea „în afară” va fi declanşat „fisurarea oglinzii” în două, aşa cum – cu o nesfârşită nostalgie – spune (scrie, mai exact) acum în Tribuna noastră (4 februarie 2012), foaia românilor din Montreal, Canada. Ofranda sa pentru pământul unde s-a născut, pentru oamenii care l-au format, ia forma unui poem („poemă”, spune el) – „curcubeu de lumină, de şoaptă şi rouă”. Stihurile emană un dor mistuitor: de Eminescu, de „căsuţa visului dalb”, de „povestea lui Harap-Alb”, de Creangă, Istrate şi Ureche, de Brăila sa „frumoasă, dragă şi veche”, de „jocul de umbre al mâinilor mici”, de „ventuze, de ceai de urzici”, de „lampa peretelui de chirpici”, de „rugăciunile pioasei bunici”. Jindul actorului se îndreaptă şi spre dragii colegi de breaslă (între care îi numeşte pe: Amza, Cozorici, Dinică, Caragiu, Rebengiuc, Vaeni, Blaier, Tănase, Demian, Coca Andronescu, Tamara Creţulescu, Olga Tudorache şi Irina Petrescu), spre naiul lui Zamfir, spre „geniul lui Enescu şi româna lui Rapsodie”, spre Carul cu boi de Grigorescu, spre Coloana lui Brâncuşi „tinzând mereu spre infinit”... Sub vălul acestei nostalgii se ascunde însă – pentru cei atenţi – o imensă durere. Doar în versurile lui Grigore Vieru şi-n cântecele lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici mai vibra, la fel de limpede, chemarea străbunilor.
Gabriel Oseciuc & Amza Pellea

De peste mări şi ţări, actorul ce a colindat lumea ar dori să transmită acum o experienţă de viaţă celor rămaşi în ţară, ce astăzi au „tinereţe, putere creatoare, frumuseţe” şi vor „un colţ de pâine şi dreptate, meleag de pace şi de libertate”. Ar vrea să le spună că „flacăra de dor” (de neam, de ţară, de obârşii, de izvor) poate fi vindecată doar cu pământ: cu pământul ţării. Că  fericirea nu-i doar prosperitate, bogăţie, case, maşini, străinătate:

 Vrut-nevrut, iată, le am acum pe toate,  
      Dar ce folos, când zilnic îmi plânge inima de dor,       
      De Carpaţii cei falnici, de iubirile-mi curate,
      De plaiul tinereţii, de Mare şi de al meu pridvor!
   ...
Voi, ce astăzi aveţi puritate, forţă, sănătate,
     
Și vreţi dreptate, pâine, cinste, libertate,
      Pricepeţi că nu poţi avea pace şi fericire,
      De inima-ţi va plânge de dor şi de iubire!
Gabriel Oseciuc

5 comentarii:

  1. Buna ziua ,

    aveti dreptate , doar ca Romania de atunci nu mai este cea de azi , metamorfoza este urata , nu cred ca i-ar mai place sa traiasca aici , isi mai inchipuie doar .

    RăspundețiȘtergere
  2. România "de atunci" nu are cum să mai fie ca cea "de azi". Sunt alte vremuri, acum. Şi da, drumul e mult mai lung (până la infinit) la întors acasă. Ubi bene, ibi patria. Şi totuşi, întrebarea rămâne: unde anume este "acasă"? Nu cred că există un singur răspuns...

    RăspundețiȘtergere
  3. este doar atat de simplu , stiti doar your home is where you heart is . Cred ca e vorba de adaptare si sa traim afara si in interior , eu am plecat de 10 ani ... si m-am adaptat , nu exista lume ideala . Dar imi este tare dor de timpurile mai vechi cand decenta exista peste tot in Romania , inclusiv la tv. Dar mai intervine ceva , sentimentul ca te-ai ratat , asta este cumplit ca si feeling. Sunt foarte multe exemple ( Phoenix , Aldea ,cazul de fata ) care imi intaresc convingerea ca nereusind in ce iti propui , intervine cu timpul o dubla melancolie . Eu in Romania aveam pregatire de istoric si istoric de arta , am si profesat in scoli si am amintiri placute .Aici a trebuit sa ma adaptez . Mie dor de Romania dar nu de cea de azi .De cand va citesc insemnarile , ma incearca un regret ca nu putem sta de vorba personal .
    Numai bine .

    RăspundețiȘtergere
  4. Păi despre asta e vorba: ţi-e bine acolo unde îi este bine inimii tale. :) Restul e DOR. Aşa e: ratarea (missing the mark) este cel mai cumplit sentiment. Este păcatul suprem (fiinţial, nu legalist). Aşa cum împlinirea şi devenirea întru fiinţă (iar nu autodistrugerea, destrămarea) este cea mai mare virtute (tot fiinţial, nu legalist). România de ieri? România de azi? Cine mai stă să socotească, să clasifice? Nu cred că trebuie să idealizăm. Cea de ieri a avut părţi bune ştim din ce cauze: cenzura, autocenzura, lipsa de informaţie, interdicţia de a călători etc. Cea de azi e bună pentru că trece printr-un formidabil timp al cernerii. Acum nu mai merge cu "uite popa, nu e popa". Sigur, în babilonia generală, în derizoriul care se amplifică e zi ce trece e tot mai greu de găsit un reper, o scară de valori. Din fericire însă, carpe diem rămâne mereu a fel de actual. Ca întotdeauna, fiecare îi dă sens după măsura sufletului său, a nevoilor sale (false sau autentice), după priceperea sa...Cele bune şi mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stie cineva unde traieste acum actorul Gabriel Oseciuc?

    RăspundețiȘtergere