Un „moş de vară”

În sâmbăta dinaintea Rusaliilor, rânduiala Bisericii prevede pomenirea tuturor morţilor (inclusiv a celor nepomeniţi, în slujbe, peste an), de ziua Moşilor de Vară. Din biserica de la Muncelu, înălţată pe dealurile semeţe din Ţara Moţilor, m-am gândit şi la cei doi buni amici de liceu, cinefili ca şi mine, care – prin câte o moarte violentă – au trecut la cele veşnice când încă nu împliniseră 25 de ani. M-am gândit apoi la mama, care mi-a dat libertatea de a cerceta, încă de mic, metafizica micului ecran de acasă ori a marelui ecran din cinematografe. (Am risipit, astfel, o groază de vreme în detrimentul – de exemplu – lecturii, pe care am descoperit-o abia pe la începutul adolescenţei.) Am zărit deunăzi, pe câţiva pereţi de la şcoala fiului meu, un fel de bannere pe care scria: MAMA, SPUNE-MI O POVESTE. Şi mi-am amintit de ultima rugăminte a mamei, cu puţin înainte de a intra în sala de operaţie: „Spune-mi ceva frumos...” De atunci simt tot mai tare că singurul răspuns – întârziat – pe care i-l mai pot oferi este însăşi viaţa mea pe care am a o trăi şi regândi frumos până la capăt...

Primesc, în a treia zi de Rusalii, un colet. Îl deschid şi zăresc două volume care mi-au pricinuit o enormă bucurie: Andrei Tarkovsky. Elements of Cinema (autor: Robert Bird) şi The Religion and Film Reader (coordonatori: Jolyon Mitchell & S. Brent Plate). Sunt un dar-surpriză de la prietenul Marius pe care l-am întâlnit în labirintul internetului datorită pasiunii noastre comune pentru muzica lui Adrian Enescu (şi nu numai). Încă o dată, muzica Maestrului (care mie, unul, mi-a şlefuit sensibilitatea şi m-a trimis către Muzica acestui pământ, către Tarkovski şi către Zonă) s-a dovedit o punte între suflete. (Cu peste 20 de ani în urmă, pe când eram la oaste, muzica aceluiaşi magician al sunetului de synthesizer avea să fie liantul spre prietenia mea longevivă cu Dan Voinea.) Cu darul pe care mi l-a pregătit, Marius a fost acum, preţ de o nesperată bucurie, „moşul” meu „de vară” cu suflet de boier.