Somnul de veci

Bogatul căruia i-a rodit ţarina. Teme de meditaţie: care e adevărata bogăţie? Care e adevărata laudă pe care se cuvine să o aducem şi cui? Sigur, vocea din ceruri care-l apostrofează pe bogatul din această parabolă („Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tau. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”) este, azi, mai cunoscută în varianta Woody Allen: „If you want to make God laugh, tell him about your plans.” Atâta doar că nebunul din pilda hristică nu vorbea cu Dumnezeu, ci cu sinele său (în care nu prea mai era loc pentru Dumnezeu), cu sufletul său pentru care – confundându-l cu propriul trup – a strâns „multe bunătăţi pentru mulţi ani”. Credea că va mai putea să se odihnească, să bea şi să se veselească, dar clipa cea repede, care a venit ca un fur, l-a dus în veşnicia unde – ni se spune – e neodihnă, arşiţă cumplită şi scrâşnire de dinţi. Pe de altă parte, scepticul Woody Allen exclude orice posibilitate de „împreună lucrare” cu Dumnezeu. Care Dumnezeu, crede el, îşi râde în sine, cinic şi arbitrar, de planurile omului. Care om, de când e lumea, după cum îşi aşterne aşa doarme. Chiar şi somnul de veci.