Creştini fără voie

„Un călugăr din vechime se îndrăgosteşte de fiica unui păgân. Păgânul, fanatic, îi spune că va trebuie să renunţe nu numai la monahism, ci şi la creştinătate dacă vrea să-i dea fata. Şi va trebui să semneze actul de renunţare cu propriul sânge. Monahul cedează, iscăleşte. Curând după aceea moare. Demonul se înfăşţişează în faţa Dreptului Judecător şi cere – sigur de sine – sufletul apostatului. Domnul, care ştie neştiutele chinuri sufleteşti ale apostatului, respinge cererea diavolului care, uluit, exclamă: „Dar s-a lepădat de Tine.” „S-o fi lepădat el de Mine,”, răspunde Iisus. „Eu de el însă nu.”” – o istorie din Pateric relatată de Nicolae Steinhard în Dumnezeu în care spui că nu crezi. Scrisori către Virgl Ierunca (1967-1983), p. 197. Şi, adaugă Steinhardt: „În cazul „creştinilor fără voie” şi „creştinilor care nu ştiu că sunt creştini”, verbul cuvenit este „a crede”. Ei – de bună credinţă – cred că nu cred şi nu ştiu că Celălalt le face „credit”. Ei nu ştiu ce sunt, mais Dieu – o dau pe franţuzeşte – sait reconnaître les Siens [dar Dumnezeu Şi-i recunoaşte pe ai Săi]”. 

 Hristos Pantocrator