joi, 31 ianuarie 2013

Trilogia culturii

sursa: Hyperliteratura

titlu: Trilogia culturii
autor: Lucian Blaga
editura: Humanitas, 2011
număr de pagini: 504

Volumul cuprinde pagini ce explică diferenţele între o cultură minoră (etnografică) şi una majoră (monumentală), precum şi capitole dedicate metaforei, miturilor, creaţiei culturale, categoriilor abisale şi dimensiunii metafizice a culturii.

Sinopsis:
Tratatul lui Lucian Blaga explorează existenţa omului pe care îl marchează „destinul cosmic” al satului (care „se situează în centrul lumii şi se prelungeşte în mit”). Prin contrast, oraşul impune un mod de viaţă „fragmentar”, „în limitele impuse la fiecare pas de rânduielile civilizaţiei”.

Dincolo de orizontul satului (în care pulsează ritmuri de viaţă deplină) nu mai există nimic. Omul satului vieţuieşte într-un mod extrem de intim cu „întregul lumii”; omul oraşului trăieşte – lucid, superficial – în „concretul mecanic”. Cultura minoră îl apropie pe om de natură, pe când cultura majoră îl înstrăinează de „rânduielile firii”.
Metaforele sunt, esenţial, de două tipuri: plasticizante („nu îmbogăţesc cu nimic conţinutul ca atare al faptului la care se referă”) şi revelatorii („încearcă revelarea unui mister”, „anulează înţelesul obişnuit al faptelor, substituindu-le o nouă viziune”). Când începe să existe metafora revelatorie? Când omul devine în adevăr „om”, când el „se aşează în orizontul şi în dimensiunile misterului”. Astfel, omul este „animalul metaforizant”.
Miturile sunt semnificative (revelează semnificaţii ce pot avea un „echivalent logic”) şi trans-semnificative (încearcă să reveleze ceva, dar fără „echivalent logic”). Ele sunt un fel de „metaforă dezvoltată” şi „poartă amprentele unui stil”. Predicând împărăţia lui Dumnezeu, Iisus nu s-a gândit atât la „o existenţă fericită dincolo de viaţă”, cât la „comoara lăuntrică din sufletul viu al fiecăruia”.
Iconoclasmul, ca orice formă de purism, reprezintă o subminare a destinului revelator-creator al omului. Atitudinea anti-culturală a iconoclaştilor este motivată de o nevoie, greşit înţeleasă, de a aduce slavă lui Dumnezeu – cum se întâmplă în cazul adversităţii calvine-protestante faţă de plăsmuiri, faţă de orice tip de reprezentări.
Cultura e, după Blaga, însăşi „împlinirea omului”, „expresia vizibilă” a existenţei sale „în mister şi pentru revelare”. Nu e o „podoabă” inutilă sau un „arabesc nefolositor tolerabil”, ci „e condiţionată de începerea în lume a unui nou mod, mai profund şi în aceeaşi măsură mai riscat, de a exista.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu