titlu:
Cuvânt împreună despre rostirea românească
autor: Constantin Noica
editura: Humanitas, 1996
număr de pagini: 397
Volumul cuprinde o serie de articole consacrate unor termeni cărora autorul le desluşeşte sensurile ascunse: sinele-sinea, rost-rostire, cuvânt-temei, gând-lucru, cumpăt, a (nu) se cade să, cumplit, cădere, minte-smintire, nefârtate, a hotărî, comunicare-cuminecare, lămurire, pedeapsă ş.a..
Sinopsis:
Cartea lui Constantin Noica pleacă de la premisa că rostul şi rostirea românească ajută la o mai bună înţelegere a rostului filosofiei. Cuvântul (raţiunea, logosul, socoteala) este însă împletit cu temeiul: „nu poţi rosti decaât ceva întemeiat”. Temeiul însă nu e cu adevărat al gândului decât în măsura în care e şi al lucrului: „dacă ştii, dar nu faci, nu ştii încă”.
Sinele, arată Noica, echivalează cu „eu nu sunt eu”, punct în care poate începe filosofarea. Întreaga cultură a omului este, poate, „ridicarea eului la sine”. Dacă sinele („cugetul”) este în expansiune, sinea („o problemă”) este în concentrare.
autor: Constantin Noica
editura: Humanitas, 1996
număr de pagini: 397
Volumul cuprinde o serie de articole consacrate unor termeni cărora autorul le desluşeşte sensurile ascunse: sinele-sinea, rost-rostire, cuvânt-temei, gând-lucru, cumpăt, a (nu) se cade să, cumplit, cădere, minte-smintire, nefârtate, a hotărî, comunicare-cuminecare, lămurire, pedeapsă ş.a..
Sinopsis:
Cartea lui Constantin Noica pleacă de la premisa că rostul şi rostirea românească ajută la o mai bună înţelegere a rostului filosofiei. Cuvântul (raţiunea, logosul, socoteala) este însă împletit cu temeiul: „nu poţi rosti decaât ceva întemeiat”. Temeiul însă nu e cu adevărat al gândului decât în măsura în care e şi al lucrului: „dacă ştii, dar nu faci, nu ştii încă”.
Sinele, arată Noica, echivalează cu „eu nu sunt eu”, punct în care poate începe filosofarea. Întreaga cultură a omului este, poate, „ridicarea eului la sine”. Dacă sinele („cugetul”) este în expansiune, sinea („o problemă”) este în concentrare.
Expresia „nu se cade” indică spre o altă
realitate, cea a sinelui tău, a conştiinţei tale mai bune: „tăria lui nu se
cade este tocmai măsura bunei tale aşezări; „nu se cade” este ochiul care te
urmăreşte oriunde: când nu te vede nimeni, încă nu se cade să faci nefăcutul”.
Simitirea presupune o înlocuire, o „mutare de
la locul său”: „Tânărul care se desprinde puţin de tirania vitalităţii şi se
prinde în delirul culturii îi este celuilalt un smintit. Dar smintit este şi
cel care nu consimte culturii, adică
umanizării sale raţionale, ci se lasă purtat de ritmurile şi reluările fără
ieşire ale firii. Smintit este şi eros-ul care nu trimite dincolo de el,
smintită şi sportivitatea care nu educă. Eşti smintit şi fără ceva, şi cu
ceva.”
Nefârtatele (dracul, anti-omul, dualitatea) nu
există fără om. Armonia, acordul, înfrăţirea duce la suprimarea lui Nefârtate: „c
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu