vineri, 19 aprilie 2013

Ceauşescu n-a murit...


La începutul anului 1983 avea să fie lansat pe ecranele din România filmul Faleze de nisip (adaptare cinematografică de Dan Piţa a romanului Zile de nisip de Bujor Nedelcovici). Câteva zile mai târziu, datorită unor spectatori vigilenţi (din nomenclatura acelor ani), filmul a fost imediat retras. Nu s-a mai vorbit nimic despre el până în 1990. Într-o conferinţă PCR ţinută la Mangalia în acelaşi an, Nicolae Ceauşescu l-a criticat  aspru (însă fără nicio referinţă directă, explicită, la titlul filmului sau la principalii realizatori) pe motiv că „prezintă denaturat realitatea societăţii noastre, oamenii muncii, tineretul sau alte categorii de oameni ai muncii din ţara noastră”. A decretat atunci că „nu de asemenea teatru şi de asemenea cinematografie avem nevoie”, ci „de o artă, de o cinematografie, de un teatru care să prezinte esenţa, care să prezinte modelul omului pe care trebuie să-l construim”. Eroii din popor, cei care construiau socialismul, era musai să  se regăsească în filme, în teatru, în poezie, în artă, în literatură, în pictură, în toate domeniile: „Pe ei trebuie să-i reprezentăm!” . În realitate însă, filmul lui Piţa are o altă miză. Tânărul tâmplar suspect de furt este cinstit, îşi vede de treaba lui, îi place să muncească, nu are gaşcă. Prin cuminţenia cu care îşi înfruntă destinul pare chiar un personaj hristic. Deci ortodox (nu ortodoxist!).

Mă gândesc, nu o dată, la reacţia furibundă cu care o anumită parte a publicului din România, a cotropit şi încă mai cotropeşte cu sudalme După dealuri, filmul realizat de Cristian Mungiu în 2012. De data aceasta vigilenţa urmăreşte să „dea în vileag” felul „denaturat” în care este sunt reprezentaţi acum „tinerii şi oamenii muncii” din ţara noastră majoritar ortodoxă (peste 80%, ni se aminteşte sistematic), „propaganda homosexuală”, „atacul la adresa BOR şi a monahismului ortodox din România” ş.a.m.d. Ceauşescu n-a murit...La o privire mai atentă însă, După dealuri este mai cu seamă un film-mărturie despre nevoinţele întru sfinţenie şi mântuire ale unei mici obşti monahale. Nu este deloc interesat să incrimineze personaje, situaţii, să ideologizeze ori să denigreze instituţii. Dimpotrivă, la fel ca Faleze de nisip (ca Reconstituirea de Lucian Pintilie sau 100 lei de Mircea Săucan – alte filme care au stârnit furia „vigilenţilor” puşi să păzească acalmia), filmul lui Mungiu este străbătut de o uimitoare cuminţenie, de un debordant firesc (al interpretării, al reconstituirii cinematografice).

Puse una lângă alta, şi retorica naţionalist-comunistă a lui Ceauşescu din 1983, şi retorica naţionalist-ortodoxistă anti După dealuri din 2013 divulgă, cu acelaşi patos legalist, justiţiar, voinţa fermă de înfăptuire a unei  utopii. Amândouă reacţiile sunt alimentate de  o considerabilă voinţă de putere. Fiecare din ele manifestă o necruţătoare ostilitate faţă de ceea ce putem numi demers artistic sau viziune regizorală – elemente esenţiale în construcţia unui film de această factură. Şi „geniul carpatin” şi „poliţia ortodoxistă” mai mult sau mai puţin anonimă se „autosesizează” atunci când un film „de autor” (un film „de expresie” ce invită la reflexie, la analiză) îşi propune să aducă în dezbatere teme şi subiecte care trebuie să rămână de-a pururi tabu în comunismul de tip totalitar sau în  comunitatea hiper-legalistă de ortodoxişti. Pentru că „oamenii muncii”, la fel ca „binecredincioşii” (maici, preoţi, mireni) trebuie să se comporte „moral” şi „ca la carte” pe ecran. Să fie fără nicio abatere, să „educe”, să ofere „modele”. Aşa cum se întâmplă – fără număr, fără număr – în uniformele producţii de cinema propagandistic de tip comunist sau ortodoxist. Într-adevăr, asta îşi doresc şi unii şi alţii: Crede şi nu cerceta!

2 comentarii:

  1. Sunt incantat sa vad aprecierea ta pentru 'Dupa dealuri'. Personal, am fost devastat. '4-3-2' m-a lasat sceptic in legatura cu Mungiu, dar acest film m-a convins pe deplin.

    István

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-a placut si te-a "devastat" DUPA DEALURI. In ceea ce ma priveste, la "devastare" as adauga si o imensa Bucurie si Incantare pe care acest film-eveniment (ce nu are legatura cu niciunul din filmele ce se regasesc in repertoriul salilor de cinema de azi) mi le-a adus. Merita sa iti cumperi si box-ul cu cele 2 DVD-uri (un master class, un interviu, scene omise, making of etc.). 4-3-2 este extrem de puternic si el. Si extrem de matur in expresie, surprinzator si imbucurator de bogat in sensuri. Tulburator si polivalent in "minimalismul" sau. Mungiul este, de departe, cineastul roman cel mai viu si mai ... treaz de la ora actuala (ultimii 30 de ani) din Romania. Pentru mine, desigur.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.