joi, 5 septembrie 2013

No wonder

Aflu, de la flautistul Vlad Colar – via facebook – despre un microrecital susţinut de contrabasistul Arthur Balogh la Sinagoga din Cetate unde se mai cântă muzici sub egida Filarmonicii „Banatul”. O notă informativă arată că evenimentul se vrea o „rugăciune pentru Roşia Montană”. Arthur mi-a fost elev acum fix 18 ani (exact când îmi dădusem definitivatul), la Liceul de Muzică. De atunci nu mai ştiu nimic de el. Îmi amintesc doar că era în gaşca lui Robert (ex-Sistem) şi Janos, muzicieni şi ei. Ca şi Roxana şi Albert. Ascultând armoniile preclasice – grave, de recviem, parcă – mă uitam în jur la ce a mai rămas din splendoarea glacială, aproape, a sinagogii. Ce anume s-a ales de poporul, altădată rugător, al acestui ex-templu iconoclast? (O altă sinagogă impunătoare din urbe, şi ea în stare avansată de degradare, a fost cedată TNT....) Involuntar, m-am gândit şi la filmul israelian, recent vizionat, MyFather, My Lord, a cărui temă principală chiar asta e: insuportabila povară a legalismului, a cercetării savante a Nevăzutului. Acolo,  îndreptăţirea de sine se căuta în chiar decorul pe care Steinhardt îl caracteriza astfel: „Religia evreiască e o religie „în suspensie” şi lipsită de cult, iar sinagogile nu-s decât case memoriale. În esenţă, Templul fiind dărâmat şi jertfele de animale cu neputinţă, totul se reduce la citirea sau rostirea regulior şi prescripţiilor. E o memorizare, şi un tip de structură absolută, unde virtualităţile nu se configurează” (Jurnalul fericirii).
Am ajuns apoi la concertul de deschidere al Festivalului de Muzică Veche ţinut de la prima ediţie (asta e a şaptea, cred) la biserica lutherană şi organizat de inimosul şi entuziastul violonist Codrin Emandi (care ne-a şi dăruit două invitaţii). Sala, deşi arhiplină, m-a făcut să mă gândesc la restul de concetăţeni (de ordinul sutelor de mii) care nu au ştiut sau nu vor să ştie de un astfel de concert. Întotdeauna publicul – oricât de numeros – de la un spectacol de excepţie, cum a fost cel de astă seară, mi se pare insuficient. Sonorităţile preclasice (baroce), anterioare epocii de „exacerbare a demenţei”, când „muzica nu mai are voie să semene cu ea însăşi, ci trebuie de fiecare dată să fie alta, de la un compozitor la altul, ba chiar de la o etapă de viaţă la alta a compozitorului” (Corneliu Cezar), sunt liniştitoare şi – dacă reuşeşti să te conectezi la ele, dacă eşti pregătit să le primeşti – îmblânzesc demonul din noi. Dimpotrivă, celelalte – romantice, moderne, post-moderne – îi dau, parcă, apă la moară. Din „muzica veche” memoria omului de la început de mileniu trei pare să păstreze – prin performarea lor în sălile de spectacol, prin imprimări etc. – doar astfel de muzici diafane. Ce-o rămâne oare din „muzica modernă” (a veacului XX, a veacului XXI, care abia a început) peste vreme?...
Mă întreb, uneori, dacă nu cumva acele temple (case de rugăciune, biserici etc.), încă funcţionale (spre deosebire de mai sus pomenitele sinagogi), care „subînchiriază” spaţiul pentru desfăşurarea unor concerte (excepţionale artistic, de altfel), nu recurg la aceste mijloace dintr-un soi de complex faţă de posibilităţile de comunicare a kerygmei doar pri limbaj liturgic de care (mai) dispun. E un punct de vedere, desigur. Şi-mi închei atunci caruselul gândurilor cu această nedumerire: oare câţi oameni mai găsesc acum în liturghia bizantină acea deplinătate de sens, de semnificaţii, de mesaj, astfel încât să nu simtă nevoia de a o „completa” (diversifica, substitui, moderniza, îmbunătăţi etc.) prin recursul la formele de manifestare a muzicii laice, a spectacolelor multimedia, a teatrului ş.a.m.d.? Dar nu astfel de ciudăţenii postmoderne ar trebui să fie pricină de uimire. Semn de mirare este să mai găseşti – printre atâtea ruine ale trecutului, printre atâtea temple care-şi negociază menirea – o oază de frumuseţe liturgică asemenea unui izvor de apă vie, care să-ţi potolească setea de absolut, în ciuda ritmurilor diversităţii, multiculturalismului, modernismului etc. Să te smerească. Şi să te lămurească...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.