Un film-poem: Siberiada

Paul Slayer Grigoriu despre Siberiada lui Andrei Mihalkov-Koncealovski:

"Mai, omule drag, m-ai rupt cu totul de la orice altceva aveam de facut acum doua zile. Am pus si eu Siberiada, m-am gandit ca o fi un film de vreo ora si jumatate, iar apoi patru ore si ceva nu m-am mai putut dezlipi de ecranul calculatorului. Extraordinar. Cata cuprindere! Cred ca, in germene, filmul acesta spune totul despre Siberia si despre poporul rus. Si ideologia e eludata cu mare usurinta. Vedem inclestarile, vedem ridicolul revolutionar, vedem rasturnarea vechilor credinte (icoana aruncata in foc de Alexei copil), vedem si o anumita suferinta autentica ce i-a dus pe unii la rataciri revolutionare, vedem utopia (Campanella). Dar nu acestea sunt in prim-plan, pentru ca lupta si stradaniile omului depasesc ideologia. Asa ca regizorul s-a supus cenzurii, dar de fapt a trecut pe langa ea. Iar Mosul cel Vesnic, ce mai personaj. Cred ca doar pe tema lui s-ar putea scrie o carte si cred ca filmul merita revazut fie si doar pentru a-l urmari pe el. 

Am retinut si cateva cugetari minunate. "Prea multe lucruri bune nu sunt pe aici, dar nicaieri in lume nu e mai frumos", i spune Kolea lui Alexei copil. Iata adevarata dragoste de patrie, de locul binecuvantat unde ne-a lasat Dumnezeu. Ce sa inteleaga din asta toti conationalii nostri care nu obosesc sa ne explice zi de zi ca "Romania e de cacat"? "Intre ai tai esti de doua ori mai puternic", ii spune Mosul cel Vesnic lui Alexei adult. Ce bine ar fi sa intelegem asta - nu separatist, ci in sensul asumarii proniei care ni i-a dat pe "ai nostri" si nu pe altii in drum spre patria cereasca. 

E si tragi-comedie, o ironie muscatoare in film. Tatal lui Kolea, cel care trudise toata viata la drumul lui utopic, moare in mijlocul taigalei, strangand sticla de votca la piept - rezumatul omului rus, dintr-un anumit punct de vedere. Iar Alexei, prins intr-un vis halucinant pe Coama Dracului, iese la chemarea tatalui sau printr-o usa de pe care priveste coplesitor tatal spiritual al unei epoci din care a facut si el parte, maleficul Stalin. "Trebuie sa fii copt ca sa mori", ii spusese mai devreme Mosul cel Vesnic, asa ca Aliosa al nostru supravietuieste si nu moare decat cand isi asuma o jertfa curatitoare. Foarte discreta dar eleganta si aluzia la raspandirea ciumei rosii. In mizeria si confuzia si durerea din satul sau natal, Elan, Aliosa da drumul la radio de unde se aude un discurs triumfalist al lui Fidel Castro. 

Si din aproape in aproape, filmul asta m-a dus spre alta cugetare. Ultima lovitura parsiva pe care a dat-o comunismul fatis (pentru ca un soi de comunism "cu fatza umana" e si actuala corectitudine politica si politica birocratica a organismelor ce ne conduc) este discreditarea religiei. S-a spus de multe ori - si sunt intru totul de acord - ca comunismul s-a vrut mai mult decat un sistem politic, mai mult decat o ideologie. Comunismul a fost o religie satanica si inchizitoriala. A inlocuit simboluri religioase, a cerut veneratie, a elaborat dogme fatza de care a cerut ascultare absoluta, si-a pretins infailibilitatea si si-a subordonat stiinta. N-a umblat doar la nivelul social, ci a avut si o morala, a incercat sa controleze gandurile. In cele din urma, constient sau nu, vazand ca forma sa triumfalista nu va supravietui, a lovit in marele sau dusman, credinta autentica. Pentru ca maimutarind pana la grotesc si paroxism formele religioase, a creat in mintea oamenilor o repulsie fatza de ele. Omul trait in comunism vede din perspectiva inversa: aude laudele aduse unui sfant si ii rasuna in cap osanalele inaltate unor conducatori iubiti. Vede biserici marete si oameni smeriti in fatza Domnului si isi aminteste de "Casele Poporului" si de oamenii umili ce se tarau in fatza conducerii de partid si de stat. Si nu mai ajunge la esenta, pentru ca percepe alterat forma. Comunismul a facut un fel de "daca noi nu reusim, macar pe voi sa va urasca". Poate ca e inca un motiv pentru care multi (si nu doar tineri) inca ocolesc bisericile."

Nikita Mihalkov şi Ludmila Gurcenko în Siberiada (1979)