marți, 29 iulie 2014

Actorul Ion Vîlcu, o prezență discretă și vie



Ion Vîlcu (1933-2014) a jucat în câteva roluri secundare din filmele lui Alexandru Tatos, Mircea Veroiu și Dan Pița de la începutul anilor 80. A creat personaje episodice, însă pline de pregnanță, de culoare. 
Ion Vâlcu și Dorel Vișan în Semnul șarpelui
L-am văzut întîia oară în Semnul șarpelui de Mircea Veroiu. Juca un „bandit”, un contrabandist ce se ocupa cu trecerea frauduloasă a graniței de vest. Lucra mână-n mână cu vameșul (Dorel Vișan) și – asta-l făcea simpatic – sfidând pe „prostul satului” (Mircea Diaconu) și pe care noua stăpînire l-a pus primar. Dorind să-i vină de hac asociatului său mai tânăr (Ovidiu-Iuliu Moldovan) care nu vrea să li se mai facă părtaș la nelegiuiri, se împiedică și este strivit de moara satului. 
Ion Vâlcu în Sfîârșitul nopții
În Sfârșitul nopții (regia Mircea Veroiu) este un procuror blazat, legalist, ce nu poate înțelege stăruința colegului său mai tânăr (Mircea Diaconu) de a  căuta probe care să dezvinovățească un vatman (Gheorghe Visu) ce accidentase mortal un copil chiar pe zebră. Într-una din secvențele de început, este atras de nurii unei dansatoare (Adriana Șchiopu), chemată să dea declarație pentru ce s-a întîmplat între aceasta și trei bărbați străini la hotelul bucureștean „Dorobanți”. Mai încolo îl vedem pe o terasă, la o bere, împreună cu procurorul mai tânăr. Soarbe din bere, soarbe din priviri și siluetele feminine din preajmă.
Ion Vâlcu și Geo Barton în Secvențe
În Secvențe (regia Alexandru Tatos) interpretează o partitură mai consistentă. Este un pensionar, un figurant ce participă la turnarea unui film cu revoluționari comuniști. La un moment dat, mult mai interesant decât ceea ce se filmează pe platoul de filmare (un local), devine ceea ce se întîmplă la masa restaurantului pe care o împarte cu un alt om în vârstă – Papașa (Geo Barton). Ni se dă a înțelege că fosta victimă s-a întâlnit cu fostul călău. Toată suferința pe care pretinde că a îndurat-o în anchetele Siguranței nu a existat. N-au fost „decât patru palme”, iar el n-a fost decât un simplu turnător ce și-a vândut tovarășii ca să scape basma curată. 
Ion Vâlcu în Faleze de nisip
În Faleze de nisip (regia Dan Pița) joacă un Profesor ce fusese cândva la „spital” (nume de cod pentru pușcăria politică?) și acum încearcă să-l ajute pe chirugul Hristea (Victor Rebengiuc) să priceapă că omul are nevoie de un „volant” (dreapta socotință, discernământul), că „pantera realitate” (dorința de a fi mereu „în fruntea bucatelor”) îl poate ucide. Alături de Victor Rebengiuc mai apăruse în Doctorul Poenaru (regia Dinu Tănase), unde era un bețiv doctor de țară ce s-a săturat de mizerie și pleacă la oraș.
Actor, multă vreme, la Teatrul Odeon din București, Ion Vîlcu a fost, în filmul și teatrul românesc, o prezență pe cât de discretă, pe atât de vie.

2 comentarii:

  1. E trist că se bucură de faimă și prețuire actori români de valoare îndoielnică, și au trecut în lumea umbrelor, pe tăcute, actori autentici, precum Ion Vîlcu, fără să fi atras (pe cât meritau) atenția criticilor de cinema. De văzut, l-am văzut în "Secvențe"-le lui Tatos, la vremea lor. Dar abia acum i-am aflat numele. Mare păcat! Rar mi-a fost dat să văd o secvență atât de pregnantă și de convingătoare precum "Patru palme" din filmul lui Tatos. A fost Ion Vîlcu, alături de un alt mare actor, Geo Barton, care, și el, a dispărut pe nedrept din peisajul și așa subțire al galeriei marilor actori ai cinematografiei românești.

    RăspundețiȘtergere