duminică, 20 septembrie 2015

Un etaj mai jos



Un etaj mai jos, proiectat într-o locație improprie (sala Capitol din Timișoara) s-a auzit jalnic. Dincolo de acest disconfort rămâne - cred - nevoia de a fi fair play. Iar asta se traduce prin a recunoaște că Radu Muntean este un autor. Are o serie de lucruri care-l preocupă, a creat un stil, cum se spune - mai ales în Hârtia va fi albastră; Boogie; Marți, după Crăciun. Cât de mult rezonează spectatorul cu acest stil - adesea sec, după gustul meu - e deja o chestiune personală. În niciun caz de vină nu e (am înțeles asta în ultimii 15 ani) maniera de tip „cine verite” sau de tip „minimalism realist”. Pur și simplu te simți sau nu implicat în poetica de pe ecran. Care trece sau nu trece de coordonatele unui curent cinematografic, de o etichetă. A rezona sau nu cu acest film, de exemplu, înseamnă mai ales a afla sau a nu afla semnele ideii (aici: indiferența omului obișnuit și mai presus de orice bănuială, imaturitatea conștiinței civice etc.) în fiecare cadru, în fiecare accent pe care îl pune cineastul. În ceea ce mă privește, mă voi hotărî abia după ce voi revedea Un etaj mai jos în condiții normale. Ceea ce am văzut (și mai ales auzit) la Capitol a fost bătaie de joc. Regizorii ce-și plimbă filmele prin sate ca Timișoara ar putea să se gândească, măcar de-acum înainte, că o copie cu subtitrare în engleză ar fi de mare ajutor. Dacă o sală decentă e greu de procurat prin mallurile mercantile, măcar niște subtitrări (ce există, filmul doar a rulat în occident tradus) s-ar putea găsi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.