Popi și rock

Prietenul Paul Slayer Grigoriu – rocker, teolog, traducător, scriitor – mă întreabă ce cred: este rockul „potrivnic creștinismului”? Îi răspund tot cu o (dublă) întrebare: care rock și care creștinism?Nicolae Steinhardt (pe care aflu că Paul l-a descoperit în ultimii ani de liceu, așa cum povestește și în romanul neficțional Cronicile vulpii) a scris la superlativ despre opera pop-rock, Jesus Christ Superstar. Ce ar mai fi de adăugat? Sigur, fiecare – în funcție de sensibilitatea sa, de preferințele sale, de background etc. – este în măsură să decidă, pentru sine, până la ce limită de sound (sau decibeli?) vrea să meargă. Senzația de respingere, de „incompatibilitate” ține de persoana fiecăruia. (Dar îmi vin în minte și alte întrebări: este cinematograful potrivnic creștinismului? Și aici se vor găsi destui creștini care să invoce titluri de filme „evlavioase”, „moralizatoare”, „dicactice” – de la Ben Hur și Jesus of Nazareth până la recentele filme ortodoxiste realizate în Rusia; este știința potrivnică creștinismului? este politica potrivnică creștinismului? sunt sportul sau muzica instrumentală – alta decât sunetele de toacă și clopot din lăcașurile ortodoxe – potrivnice creștinismului ș.a.m.d.?)

Cred că, de fapt, e o chestiune de duhovnicie. Adică una personală. Și ține exclusiv de taina fiecăruia, de ceea ce el șoptește și mărturisește la spovedanie, de călăuzirea și purtarea de grijă a duhovnicului său etc. Pentru cei care au un duhovnic, desigur. Poate că e ca și la Steinhardt, atunci când, proaspăt primit fiind în monahism, a întrebat dacă mai poate să scrie ca înainte. Răspunsul pe care l-a primit e la fel de atipic pe cât era Steinhardt. Episcopul său duhovnic îl cunoștea și îl iubea. Și, ca să se joace puțin cu el, i-a răspuns ala: „Nu mai ai voie să scrii ca înainte! ... Trebuie să scrii de o mie de ori mai mult ca înainte. Ce scrii? Tu știi. Iar eu știu că vei scrie mereu spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Sale.”